Fotografia Conacului Tutu Georgescu este copiată din cartea
”Conacele din Romanați” de Dumitru Botar
Nu se știe cine până acum cine este arhitectul care a proiectat acest conac.
Bănuiala mea este că arh. Duiliu Marcu, bun prieten al tatălui adoptiv al lui Tutu Georgescu, celebrul inginer energetician Constantin Bușilă, căreia Duiliu Marcu îi proiectase deja până la acea dată trei case în București, a fost implicat în lucrare. Dar nu putem ști cu siguranță în ce a constat această implicare căci relatările care au ajuns la noi au putut fi alterate din diferite motive.
Presupunerea mea este că Duiliu Marcu a făcut cel puțin o schiță a acestui conac.
După cum povestește Tutu Georgescu, la acoperiș a trebuit să se consulte cu Duiliu Marcu. Motivul presupus de mine pentru care a făcut asta este faptul că laturile casei nu s-au realizat riguros egale, adică casa edificată nu era un pătrat exact precum în proiect, și din cauza asta în vârful acoperișului rezulta o mică coamă care trebuia evitată. Cel puțin asta este cea mai frecventă problemă care apare la acoperișurile caselor de forma pătrată care se execută cu echipe fără pretenții.
Îi mulțumesc în primul rând lui Dragos Andreescu, cel care a identificat sursa fotografiei conacului pe care o găsisem pe facebook.
Textul din cartea lui Dumitru Botar care însoțește imaginea conacului
TUTU (FLORICA) GEORGESCU, născută Oroveanu,
soția dirijorului George Georgescu
TUTU GEORGESCU DESPRE CONACUL DE LA VĂLENI, comuna Brancoveni, Olt, într-un interviu din 2002:
”Am respectat doi oameni: pe bărbatu-meu şi pe tată-meu. […] Şi pe amândoi nu pot să-i servesc, nu pot să le aduc nici cea mai mică mărturie a respectului şi dragostei mele, pentru că nu am bani. Am case care mi s-au furat, am moşie care mi s-a luat, am conac pe care mi l-au dărâmat. Şi când am spus primarului:
- Domnule primar, cum ai lăsat să se dărmâne? Că eu mor mâine-poimâine şi nu plecam la cimitir cu conacul, vă rămânea vouă! Că unde puneţi grâul, nenorociţilor, sub umbrelă? Nu-l băgaţi în magazia mea?!
Casa mea era un patrimoniu naţional, era superbă, cu cinci vagoane de lemn băgate în casă [la construcţie]!
Unde aveaţi casa?
În Romanaţi, la Brâncoveni. Era superbă, dominam, aşa, pe deal, Oltul… Mi-a venit Oltul de două ori [în grădini], mi-a venit grindină de două ori, mi-au luat apele cărămida, mi-au plecat oamenii care construiau la război, am făcut cu mâinile mele tot cimentul casei, am făcut cu mâinile mele toate plantaţiile, tot… Au ras casa! Şi i-am spus primarului:
- De ce ai lăsat să se dărâme casa?
Cică:
- Dar ce era să fac?!
- Nimic, decât un telefon la prefect să-i spui: Domnule prefect, un bun naţional se dărâmă, veniţi şi luaţi măsuri. Atât trebuia să faci!” ”
P.S. Ce nu se spune direct în această relatare este ca cei care au distrus acest conac la câțiva ani după 1989 sunt sătenii care auziseră că urma să se dea legea retrocedării.
