.
.

16 octombrie 2009

Cui îi place liniştire să-şi facă împrejmuire - scrisoare de la Mirel Tulei


mixaj fotografic

.Dragă Liliana,

Mi-a venit ideea să amestec trecutul cu prezentul mixând cele două fotografii puse de tine pe blog şi rezultatul e interesant.

Vedem casa lui Anton Pann aşa cum arată azi, dar aşezată în peisajul de odinioară (1959). Pacă e din nou la ea acasă, departe de marile realizări urbane ale epocii de aur.
Ies în evidenţă modificările aduse faţadei cu ocazia unei restaurări discutabile. Acoperişul încărcat cu zapadă l-am înlocuit cu cel vechi şindrilit cu... proverbe.

Lipsa gardului de lemn deschide spaţiul spre zarva străzii, cum bine ne-a spus Anton Pann:

Cui îi place liniştire să-şi facă împrejmuire

Nastratin Hogea-ntr-o iarnă lemne de foc neavând
Îşi arse dimprejur gardul, numai porţile lasând;
Şi vazând el că vecinii ş-alţii p-aicea trecea,
Intrând sau ieşind din curtea-i, şi venea şi se ducea,
Supărându-se de-aceasta ieşind striga către toţi
Că fiecare să intre şi să iasă tot pe porţi.

Mirel


Iată mai jos cele două imagini ale casei lui Anton Pann, prima după ce a fost translată în anii '80 cu ocazia sistematizării teritoriale şi cea de a doua este din 1959 care arăta aproape la fel ca atunci când a fost construită.
. ......
.

5 comentarii:

  1. Felicitari amandurora. Bravo Mirel, excelenta idee! Ma bucur ca in sfarsit arhitecti ca Liliana pot sa arate tot ceea ce au facut in ultimii ani. Blogul asta o sa fie o excelenta sursa de inspiratie pentru cei care vor sa-si faca o casa cu adevarat frumoasa. In astfel de case poti sa traiesti asa cum se cuvine, sa ai un rost, si sa asculti "bordeias, bordei, bordei..." la un must, acum, ca tot e vremea lui.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult, Iulian! Cand am construit blogul, am facut-o intr-o doara. Am avut surpriza, insa, sa vad ca lumea se bucura si atunci ma bucur si eu. Daca, in plus, va fi si util unora, cu atat mai bine.

    Si iti marturisesc un secret: de aia pun obligatoriu foisor la fiecare casa pe care o proiectez, ca sa fiu chemata acolo la masa si sa beau, uite..., must si sa mananc carnati. Serios!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, Iulian.
    Mi s-a facut pofta de must, pastrama de berbecut cu mamaliguta pripita si dor de taraful din Clejani.
    Am descoperit cu bucurie si mirare acest blog. Imi plac foarte mult casele gandite de Liliana. Pentru ca e mare lucru sa traiesti intr-o casa care te odihneste (oare unde am auzit vorba asta?).

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-a facut placere sa ma uit la arhitectura din tara de unde am plecat...frumos.

    RăspundețiȘtergere