.
.
.
.
.

7 iunie 2015

DECLARAȚIE - text scris de George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu în introducerea numărului I al revistei SIMETRIA, 1939

Reintrăm în ordine. Experiențele nu sunt valabile decât după o coordonare critică a rezultatelor. Am fost încercați de cele mai diverse ideologii ale căror titulari dispensau majoritatea celor care le întrebuințau să mai aiba program. Arhitectura națională născută din Expoziția anului 1907și cavourile arhitectului Mincu, clasicismul noptierelor lui Dufayel și a obositoarelor frontoane și cartușe ale palatelor oficiale din 1900, ”modern-stilul” chinuit (neu sachclichkeit) al interioarelor lui Sarah Bernard, seseționul romantic al lui Otto Wagner, funerara rigiditate din Munchen, coșmarul mașinei de locuit și a locuinței mașină valabilă la Ecuator și la Polul Nord, funcționalismul formalist care provocase snobismul lipsei de forme, reacțiunea minoră a îndrăgostiților de pitoresc teatral și exotic, iată bilanțul unei jumătăți de veac de zăpăceala și de febră din care ieșim.

Arhitecții au încercat toate atitudinile, când de un naționalism obtuz, când de un internaționalism dus până la anonim, au răsfoit toate cărțile, au confruntat toate documentele, au exploatat trecutul în exterior, neavând timpul unui acord adânc și intim.

Pe măsură ce creștea numărul documentelor fotografice, se reducea puterea de analiză a celui ce ținea creionul. Cărțile de arhitectură deveniră albume. Un adânc analfabetism spiritual a luat locul creațiunii artistice ți al culturii umaniste.
Echilibrul între cunoștință și simțire a fost rupt.

Acest echilibru trebuie restabilit.

Toate aceste frământări, această lungă febra, toate aceste succesive lovituri de teatru mai mult sau mai puțin spectaculoase, ne-au confirmat că revoluțiile în domeniul estetic nu sunt posibile. ”Simetria” vitruviană este eternă. Există în evoluția umană valori definitiv câștigate. Nici o revoluție nu îi poate modifica structura, dar cel mult îi poate da un nimb exterior de înviorare sau un imbold creator. Toate aceste experiențe lăturalnice sunt transfigurate de legile imanente armoniei, imanente vieții și reintră în ordine.

Nu suntem oameni noi dintr-o lume nouă. În componența formației noastre plastice intră o suprapunere de vechi civilizații: timidul și sentimentalul schimb al păstorilor carpatini cu lumea mediterană prin intermediul Elinilor, disciplina și logica organizației romane, reînnoirea acestor două schimburi într-un mod mai adânc și mai continuu prin civilizația bizantină, la care se adaugă fantezia și sensibilitatea Orientului, lunga macerare a visului ortodoxiei după căderea Constantinopolului și toate acestea îmbogățite de imemoriala zestre a artelor populare reprezentând întotdeauna o expresie sinceră și directă a unei spiritualități native, iată ceea ce hotărăște pentru noi dreptul de a vorbi de o simetrie vitruviană.

Drumul este perfect indicat.

Evoluția viitoare trebuie să-l urmeze.

Noi suntem mai aproape de toate izvoarele cari, revărsându-se peste noi, au contribuit la civilizația altora. Aceste izvoare nu sunt secate. Nu trebuie să întrebuințăm metoda altora pentru captarea lor. Chiar lunga noastră izolare înconjurată de alte rase trebuie să ne fie un indiciu și al metodelor de urmat și al încrederii în posibilitățile întrebuințării acestor metode.

Nici o formulă nu ne este valabilă.

În funcția unei tradiții puternice și a unui acord cu prezentul românesc, ne luam libertatea acestei acțiuni noi.


G. M. Cantacuzino
O. Doicescu











5 mai 2015

Preocuparea de o viata a lui G. M . CANTACUZINO : Italia si monumentele ei - un text de Andrei Doicescu

Preocuparea de o viata a lui G. M . CANTACUZINO : Italia si monumentele ei . Tabloul apartine subsemnatului , este in culori ocru - rosiatic italian . Am preferat o poza alb negru, sa vad cum se sustine desenul si compozitia . Impecabil . Anul : 1935 . De citit cartea lui despre Palladio , scrisa in Franceza .

10 aprilie 2015

De Menil si Max Ernst

O panza de Max Ernst . Era destul de eclectic in fond . Sederea in America i-a fost facilitata financiar de Jean de Menil ( Huston - Texas ) care dupa aventurile sale din Valea Prahovei unde a luptat contra nemtilor , a devenit patronul Schlumberger Limited in Texas . A fost primul colectionar de Max Ernst si nu numai .




Dominique de Menil , Max Ernst ,  Alexandre  Iolas  .  Houston .


Max Ernst with Dominique and John de Menil at the opening of Max Ernst: 
Inside the Sight, Les Salles de l’Orangerie, Paris, 1971. 
Photo by Andre Morain. Image courtesy of the Menil Collection, Houston



Mme   Dominique de Menil   by  Max  Ernst


sursa: Blogul ANDREI DOICESCU si pagina de facebook Andrei Doicescu





ARHITECTURA KARAOKE - un text de Andrei Doicescu

Un omagiu Arhitectului G. M. Cantacuzino il aducem cu textul de mai jos despre " Mitocanul Roman" , scris acum 70 de ani in revista " SIMETRIA " ( 1939 ) . G. M. Cantacuzino observase deja ca o clasa mijlocie dar si boiereasca nu erau la inaltimea unei stricte reguli de ritm si armonie in orchestrarea arhitectecturii in peisaj si in raportul ei strans cu vecinatatea proportiilor perfecte ale caselor taranesti de odinioara . Forme bizare incepusera sa apara in habitat inca din anii 1920 cand mimind occidentul , acesti boieri fara cultura copiau elemente florentine sau frantuzesti in conacele lor aratoase . Modelul Culei impecabil de echilibrat nu era luat in seama . Sistemul de pante simple ale acoperisului unei case de parvenit , devenea o hidosenie de bazar . Arhitectul Cantacuzino vazuse si integrase armonia arhitecturii Italiene si modelul sau era Palladio . Cula de la Maldarasti se inscrie in acest model oricat de paradoxala este afirmatia mea . Trec anii insa , si dupa 70 de ani un alt delir arhitectonic invadeaza spatiul satesc dar si urban : acoperisuri jucause , ferastruici in trapez , ferestre rotunde de transatlantic . Am facut economia unei postari cu case de rromi pt. ca prea flagranta-i monstruozitatea lor . In Franta-i aproape imposibil de explicat notiunea de mitocan . Am gasit o formula prin care arhitectii de-aici au integrat-o cu voiosie : este ARHITECTURA KARAOKE , o perpetua mimetizare a unor elemente vazute in revistele occidentale , lipite de fatade conventionale si fara substanta . KARAOKE deci , o varianta stridenta si falsa cantata dupa ureche la infinit . Daca primul element al arhitecturii este axa ca si compozitie a volumului , in pozele de mai jos ea lipseste cu desavarsire . Conflictul cu armonia formelor continua deci si astazi in Romania lui G.M. Cantacuzino . Avea dreptate cand spunea ca ravagiile mitocanului vor lasa urme adanci in cultura habitatului din tara .

















9 aprilie 2015

Madame de Menil, mécène, et Renzo Piano sur le chantier du musée Menil Collection - text de Andrei Doicescu

Capitalism si mecenat : Mme. de Menil vizitand santierul lui Renzo Piano pt. Muzeul Menil. Impreuna cu sotul ei,  Jean de Menil (Schlumbeger LMT) au daruit o fundatie de arta orasului Huston. Jean de Menil, in timpul razboiului, facea prospectii petrolifere in Prahova. A facut rezistenta in zona, punand exploziv la trenurile germane ce duceau petrolul romanesc in Germania... A ramas surd de o ureche din cauza unei bombe germane. 


Fotografie ( personala ) a Doamnei Dominique de Menil care urmarete
 constructia lui Renzo Piano " Menil Collection " Huston - Taxas .



Protestantism si stil sudic-american
( Georgia , Texas , Louisiana )





 

John and Dominique de Menil - text de Andrei Doicescu

John De Menil In 1939 he was sent to Romania to settle tax problems. When World War II started he was drafted by the French army to do intelligence work in Bucharest. After the collapse of France he traveled to America via the East to avoid being trapped in France. His intention was to join Charles de Gaulle.



Mme . Dominique de Menil and François Furet


sursa: Andrei Doicescu - pagina de facebook


8 aprilie 2015

De Menil Collection - un text de Andrei Doicescu

Arh. Philip Johnson a costruit une chapelle ecumenique " La Chapelle Rothko " qui se trouve dans les jardins . Le Pere Andre Scrima , de la part des ortodoxes ( liee a Constantinople ) a officie dans les annees 80 , a cote des baptistes , catholiques et musulmans . La famille de Martin Luther King y venait , ainsi que Georges Bush - pere , en voisin . De de Chirico a R. Serra , de Marx Ernst a Brauner et Warhol , tout y est . La maison des Menil est concue par Philip Johnson .

En 1986 - 87 j'ai connu Mme de Menil ( son mari , Jean de Menil avait fait derrailler des trains allemands a Ploiesti ou il etai en prospection petrolierre - 1944 ) extraordinaire personalite et caractere . Je lui ai montre un livre sur Georges Apostu, en esperant ... on ne sait jamais , quelle y serrait interresse ( c'etait un Christ en bois ) . J'avais ecrit aussi un article pour ce livre et j'etait fier de moi . Malheuresement Mme. de Menil est decedee un an apres et la Direction du Musee est devenue colective ... Apostu aussi a disparu peut de temps apres . Voila . C'est comme ca !

Apropos , l'idee de Renzo Piano (et de Mme. de Menil ) a ete de faire une architecture stile Sud des Etas Unis , Texas , Georgie , simple , avec des colonnes minces , sans etages . Il y a des gens pauvres qui ont ce genre de maison - vagon . J'e l' ai dit !









2 aprilie 2015

" L'oeuil du cyclone " - un text de Andrei Doicescu

" L'oeuil du cyclone " , Bunker post nazi pour les V1 et V2 ameliorrees , orifice de tir-canon antiaerien vers nullepart . Une boite de conserves sans marque en dialogue avec Charles de Gaulle , avec Hotel Helvetia . Pauvre Paul Neagu . Son bronze du centre du terre plein rond ne respire plus . Metez les masques d'oxygene !



Charles de Gaulle Plaza / arh. Vladimir Arsene, 2005


12 martie 2015

Philip Johnson 1984 - Immeuble ATT , N-Y

Philip Johnson 1984 - Immeuble ATT , N-Y . Cathedrale ? Palladio ? Neo-Clasique ? Rappels vers la Grece antique ? Une reponse a l'anonimat des buldings Newyorkais ? Une question possee aux Arhitectes ? Un defi , qui dit : Voila ! C'est ca le Post-Moderne , pensez-y !? Chaque fois en allet a N-Y j'ai voulu revoire cet immeuble . Je sais , et je ne sait pas porquoi . Ca me rappelait " LA CITTA IDEALE " de Pierro della Francesca .




10 martie 2015

Andrei Tarkovski et Pierro de la Francesca : NOSTALGHIA - postare de pe blogul Andrei Doicescu



Pierro della Francesca : Madona del Parto - un text de Andrei Doicescu

Pierro della Francesca : Madona del Parto - Toscanne . San Sepulcro . Theatralite de l'enfentement . Andrei Tarcovski dans " Nostalgia " tourne en Toscanne d'apres le scenario de Tonino Guerra ( le scenariste d'Antonioni ) a une sequence ou l'objectif se raproche lentement du ventre de la Madonne , et par un coup de maitre il fait sortir brusquement par la fante enteouverte , des oiseaux qui volent dans tout les sens . On reste muet de bonheur .

Madona del Parto : La vierge Marie est enceinte de Jesus . Enorme sujet pour les " Mariologues " .




Nostalghia - un text de Andrei Doicescu

Film tres difficile ( 1983 ) Tarkovski est exile dans l'Occident Catholique , et il suporte mal ces obsessions metaphisiques . Il y a un suicide par le feu , une femme blonde , la Cathedrale de Sienne en ruines . Je crois q'il n'a pas des solutions a sa solitude .

9 martie 2015

”La citta ideale" par Pierro della Francesca

"La citta ideale" par Pierro della Francesca... Tout l'équilibre du monde est ici. Intérieur et réel. Pourquoi on n'a pas cela aujourd'hui, en sortant de chez soi ? Moi j'ai cette image a l'intérieur de moi-même et je la compare dans l'inconscient à tout ce que je vois autour de moi. C'est penible, dur a supporter la réalite d'aujourd'hui.






8 ianuarie 2015

Ce mai înseamnă astăzi arhitectura tradițională? - interviu cu arh. Liliana Chiaburu publicat pe site-ul Muntenia la pas


Interviu publicat pe site-ul  Muntenia la pas


[... de o casă tradiţională nu te vei plictisi niciodată şi ea nu va deveni demodată niciodată pentru că se înscrie nu în modă, ci în tradiţie.] 

… [Nu sunt în nici un fel adepta arhitecturii pe care o numesc de factură etnografică care copiază întocmai casele vechi, detaliile, dimensiunile foarte mici ale ferestrelor, fără însă ca rezultatul să aibă acel firesc şi sinceritatea caselor vechi.] 

- interviu cu arh. Liliana Chiaburu -


Liliana Chiaburu (n. 1961) a absolvit Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” în 1986, iar între 1989 şi 1993 a lucrat în colectivul de arhitectură condus de arh. Şerban Niţulescu. A început să lucreze arhitectură tradiţională din 1992 împreuna cu arh. Nicolae Goga (1914 – 1995) şi cu arh. Anghel Marcu (1921 – 1998) la “Casa memorială arh. Constantin Joja” (1908 – 1991).

Liliana Chiaburu este preocupată de promovarea arhitecturii tradiţionale şi de modul în care aceasta poate corespunde locuirii actuale. Este convinsă că se pot găsi rezolvări contemporane inspirate din arhitectura tradiţională românească acceptabile sau, poate, chiar mai mult de atât. Pentru lucrări şi alte detalii puteţi vizita pagina de facebook “Case romanesti la comanda”.


Muntenia la pas: Cum vă raportaţi la tradiţie şi ce înseamnă, ce presupune ea pentru un arhitect?

Liliana ChiaburuPe scurt, ca arhitect am ales să mă aşez undeva în continuarea tradiţiei, sau mai exact să încerc să dezvolt forme ale arhitecturii tradiţionale. Dar totuşi, raportarea mea la tradiţie este una foarte personală. Am ajuns la această abordare atunci când la un moment dat a trebuit să proiectez o casă într-un peisaj rural pentru o persoană la care ţineam foarte mult. Aceasta a fost o mare şansă pentru mine pentru că am avut ocazia să-mi clarific ce doream să îi ofer acestui beneficiar drag: o casă care să-i aducă bucurie, să-l odihnească, să-i ofere perspectiva Paradisului. Desigur, am avut de la început gândul că ar trebui să-i fac o casă tradiţională, dar abia adâncind acest gând şi lucrând am învăţat ce virtuţi are arhitectura tradiţională românească, şi mă refer aici şi în tot parcursul interviului mai ales la arhitectura de sud, din Muntenia şi Oltenia. Am simţit „pe pielea mea”, desenând, desigur, ce înseamnă pridvorul, ce înseamnă umbra, ce înseamnă ritmul stâpilor de lemn, ce înseamnă greutatea acoperişului, elementele esenţiale ale arhitectururii tradiţionale româneşti. Şi mi-am dat seama că acestea sunt elemente ideale cu care poţi sculpta un spaţiu poetic. Mi-am dat seama, totodată, că am găsit răspunsul la întrebarea care mă frământa în mod constant de la începutul facultăţii: cum ar trebui să fie o arhitectură care să nu agreseze firea celui care-o locuieşte.
Pentru că în arhitectura tradiţională românească casa oferă privitorului nu o faţadă, un plin cu goluri, o coajă decorată sau nu, care oricât de frumos rezolvată este, rămâne un element de închidere, de separare, ci un spaţiu deschis delimitat pe o parte doar de stâlpi, o umbră ocrotitoare, un receptacul.
Spaţiul pridvorului este un spaţiu al libertăţii, consider eu, un spaţiu din care poţi domina lumea şi natura, este un spaţiu al „împăratului”. Dar este şi un spaţiu în care te poţi smeri, te poţi ascunde, sau pe care îl poţi dărui trecătorului sau celui care îţi intră în curte.
De atunci am încercat ca toate casele pe care le proiectez să le dezvolt în aceeaşi relaţie cu tradiţia şi în aceeaşi relaţie binevoitoare, de deschidere faţă de persoana clientului.

Muntenia la pas: Aici, pe site-ul „Muntenia la pas”, am început o listă, deschisă încă, unde adunăm contacte ale diferitor meşteşugari. Ei sunt unul dintre elementele tradiţiei fiind depozitarii unei îndelungate experienţe dobândite organic. Lucraţi cu ei, iar dacă da, cât de greu este să-i găsiţi şi să-i integraţi într-un proiect? 

Liliana Chiaburu: La partea de execuţie fiind vorba de foarte mulţi bani prefer să las clientul să-şi aleagă singur constructorul în care are încredere şi care i-a promis că va reuşi să termine casa cu anume costuri. Petrec mult timp pe şantier, desenez detalii scara 1/1, corectez detaliile deja executate. Pot spune că detaliie caselor româneşti pot fi executate uşor de orice constructor, dacă există bunăvoinţă şi dacă este dispus să respecte detaliile arhitectului.
Am avut şi am colaborări cu meşteri aleşi de către beneficiari, unele foarte fericite şi de aici am învăţat foarte mult, dar şi altele mai puţin fericite. Pentru că, trebuie să spun, de multe ori meşterul nu înţelege rolul arhitectului. Sigur, în vechime, meşterii nu aveau nevoie de arhitecţi nici pentru detalii şi nici pentru planul casei. Şi poate nici acum pentru unele case făcute la scara celor vechi, dar aici este deja o altă discuţie. Însă dacă vorbim de o dezvoltare chiar şi organică a caselor vechi, cineva, şi anume arhitectul, trebuie să ţină în mână tot ce se întâmplă acolo, iar meşterul trebuie să vină cu cunoaşterea lui să completeze lipsurile proiectului, sau chiar să-l corecteze dacă e cazul. În fine, nu vreau să duc discuţia în această direcţie. Bine că mai există meşteri pricepuţi şi să dea Dumnezeu să mai existe şi arhitecţi interesaţi de arhitectura românească.

Muntenia la pas: Aspectul unei case ţărăneşti decurge dintr-o anume viziune asupra vieţii (credinţe, ritualuri etc.) şi o anume ordine a existenţei (ocupaţii, resurse disponibile etc.). Peisajul cultural astfel format descria o lume. Ce loc are în lumea de astăzi o arhitectură inspirată de tradiţie, ce valori poartă? 

Liliana Chiaburu: Am scris răspunzând la prima întrebare despre unicitatea şi semnificaţia caselor cu pridvor, specifice în special zonei de sud a României. Această semnificaţie este perenă şi credinţa mea este că pridvorul a devenit element specific al arhitecturii noastre din cauza felului de a fi al românilor: primitori, deschişi, poate lipsiţi de fermitate, lasându-ne în bătaia vântului, sau poate mai bine spus la mila lui Dumnezeu … Depinde de unde priveşti.
Acoperişul înalt cu un volum important este o rezultantă a climei destul de ploioase şi a materialului folosit – şindrila. Învelitoarea ceramică, care ar fi permis pante mai reduse şi un volum mai mic, era un material scump iar ţăranii săraci. Aşa că probabil acest acoperiş în patru ape s-a aşezat foarte potrivit peste felul nostru de a fi, paşnici şi având nevoia de a fi conduşi, îndrumaţi dacă e să ne uităm în istorie. Sau, poate, acceptând să ne lăsăm sub ocrotirea lui Dumnezeu, iarăşi, depinde de perspectivă.
Aşa că rămânând în ansamblu aceiaşi, nu prea schimbaţi, ne putem regăsi într-o astfel de arhitectură, cred.
Desigur, arhitectura tradiţională poate avea şi alte chei de citire, dar acesta este felul meu de a o înţelege. În plus, reiau mai jos un scurt text pe care l-am scris pe blogul meu şi care cred că se potriveşte ca răspuns acestei întrebări.
„Pentru mine asta înseamnă arhitectura tradiţională românească – libertate. Arhitectura tradiţională te ajută să te regăseşti pe tine însuţi, te odihneşte, te bucură. Este o constatare nu doar a mea, ci şi a multora dintre cei care au avut ocazia să întâlnească un astfel de spaţiu. Într-o casă tradiţională nu mai eşti atât de vulnerabil la presiunea de a fi în rând cu lumea, nu te mai simţi obligat să te încadrezi în ritmul contemporaneităţii, ieşi întrucâtva din vârtejul în care suntem prinşi cu toţii. Într-un astfel de ambient nu mai eşti presat de dorinţa inconştientă de a înnoi lucrurile de care eşti înconjurat, de a căuta permanent ceva mai bun, mai confortabil, mai modern. Eşti mulţumit cu ce ai. Pentru că asta ai primit. Eşti liniştit şi liber.”

Muntenia la pas: Casa este un obiect care, printre altele, mărturiseşte statutul proprietarului (posibilităţile materiale, cele de gust etc.). Lucru firesc de altfel, la fel cum este şi aspiraţia către mai bine. Cum poate o casă inspirată din tradiţie mulţumi un asemenea comanditar?

Liliana Chiaburu: În tradiţia noastră se înscriu atât casele ţărăneşti cu structură de lemn, cu pridvor mai mic sau mai larg în funcţie de darea de mână a celui care ridică casa, cu stâlpi de lemn, dar şi conacele boiereşti înălţate din zid şi cu învelitoare fie din şindrilă, fie de ţiglă, cu temelie înaltă, cu arce construite din cărămidă şi încăperi înalte.
Aşa că, dacă vrei să se vadă că în casa ta ai investit mulţi bani, poţi să îţi faci o casă de felul conacelor boiereşti la care strămoşii tăi probabil că au visat. O casă în care finisajele de piatră sau cărămidă pot fi şi mai scumpe decât cele scumpe dintr-o casă foarte modernă. O astfel de casă poate avea, de exemplu, glasswand-uri, parchetul de esenţe alese şi cu modele migăloase care pot fi mult mai valoroase decât uşile şi pardoselile moderne.
Dar poate vrei să se ştie că eşti dintr-o familie cu tradiţie veche; ei, atunci obligatoriu este să nu sari calul alegând cele mai futuriste proiecte, ci să încerci să procedezi cu măsură şi cumpătare, implementând noul pe o structură clasică. Dincolo de elementele specifice arhitecturii tradiţionale, adoptate într-o măsură mai mare sau mai mică, casa poate fi foarte modernă la interior. Cert este că de o casă tradiţională nu te vei plictisi niciodată şi ea nu va deveni demodată niciodată pentru că se înscrie nu în modă, ci în tradiţie.

Muntenia la pas: Există două extreme vizibile când vine vorba despre tradiţie şi specificitate: extrema pripei către modernitate ca dezavuare a “înapoierii” noastre istorice şi extrema reculului bigot către un autohtonism patriarhal şi idilic. Cum negociaţi această problemă, care este calea bună a normalităţii şi firescului?

Liliana Chiaburu: În primul rând recomand tinerilor arhitecţi tentaţi de arhitectura tradiţională, unii aflaţi încă în facultate, să proiecteze pentru început case moderne şi, chiar, ultramoderne cât mai bine ca să-şi dovedească lor înşişi că pot face asta, că arhitectura tradiţională pe care o vor face nu este expresia unei neputinţe sau inadaptabilităţi.
Calea mea în arhitectură o gândesc undeva la mijlocul celor două extreme, cel puţin aşa sper să fie percepută. Deşi nu mă pot compara cu arhitecţii români care în perioada interbelică au abordat arhitectura românească ca sursă de inspiraţie şi pe care îi apreciez enorm, numesc aici, în primul rând, pe Octav Doicescu, pe Henrieta Delavrancea şi Constantin Joja, consider că şi ei s-au poziţionat la fel.
Nu sunt în nici un fel adepta ahitecturii pe care o numesc de factură etnografică care copiază întocmai casele vechi, detaliile, dimensiunile foarte mici ale ferestrelor, fără însă ca rezultatul să aiba acel firesc şi sinceritatea caselor vechi.
Nu sunt nici adepta separării vădite de lume care face apel la o recuzită arhitecturală. Trebuie să spun că primesc critici de la destui cum că ce fac nu respectă întru totul tradiţia, că ferestrele sunt prea mari, că ţăranul român făcea altfel decât fac eu, că pridvorul trebuie neapărat să fie îngust, casa joasă, dacă se poate sărăcăcioasă, pentru că trecutul este bun şi doar copiind acest model ne putem lepăda de cele rele ale lumii contemporane. Nu agreez deloc curentul celor care se mândresc pe motiv că ei sunt smeriţi. Ce este sigur, este că oamenii aceştia nu au nevoie de arhitect pentru că ideologia le este suficientă.
Ce îmi doresc atunci când proiectez o casă este ca cei care vor locui în ea să poată să se simtă liberi în a îmbrăţişa lumea sau să se odihnească dacă au obosit.
În Arhiva de subiecte a blogului (pe coloana din dreapta) sunt şi alte articole cu imagini de case tradiţionale. Dacă vreţi să ajungeţi la pagina principală, daţi clic pe inscripţia ATELIERUL DE ARHITECTURĂ din antet.