.
.

11 februarie 2011

Arhitectură din Oltenia - două fotografii din 1931

.
Cula Cornoiu
(în prezent în incinta Muzeului de la Curtişoara, Gorj), fotografie din 1931

Casă din Oltenia, fotografie din 1931


sursa imaginilor: Andrei Doicescu
.
.
la 19:31
Etichete: ,

5 comentarii:

  1. Ce nostalgica este cea de a doua fotografie! parca este o carte postala de pe noptiera bunicilor.

    RăspundeţiŞtergere

  2. Cu parere de rau, casa a doua este o ruina.
    Lumea ar vedea ceva "pitoresc" in acea casa, eu vad o ruina, desi casa, candva noua, arata foarte bine.
    Imi permit sa analizez putin fotografia:
    1. cel mai flagrant este acel leatz din partea dreapta - care sustine "balustrada". So, casa e atat de darapanata, ca e sustinuta cu bete. :)
    2. Daca ma gandesc la florile din ceardac, e posibil ca in acea casa sa locuieasca o vaduva -> sau barbatul, care trebuia sa carpeasca zidul pe ici pe colo era un betiv si lenes. :)
    Casa e acoperita cu lut - si se observa ca la baza ei (si undeva sus) lutul nu mai e.

    Cred ca multi vor spune ca oamenii a caror casa pare in fotografie erau saraci, eu spun ca erau lenesi - pentru ca o roaba de lut si putina munca e la indemana oricarui om, fie sarac sau bogat.
    Sa nu mai spunem ca nu e un bordei, ci o casa destul de mare = ca sa intri in ea trebuie sa urci scari. Cati dintre bunicii nostri au avut asemena case? (eventual putem compara cu casele din stanga).

    RăspundeţiŞtergere

  3. Liliana, vezi ca in prima fotografie nu este niciuna din culele de la Maldaresti. Recunosc in ea foarte bine, dupa latrina cu pasarela legata de casa in spate, cula Cornoiu de la Curtisoara, Gorj

    RăspundeţiŞtergere

  4. Desigur, Madalin! Am fost neatenta, acum corectez.
    Multumesc!

    RăspundeţiŞtergere

  5. A doua casa mi se pare plina de poveste! Casa aceasta este din pamant, pe pamant. A fost facuta de cei care au locuit in ea, cu mainile lor, in care au pus toata iubirea si bucuria pe care le puteau pune la cel moment.Casa aceea radea cand rasarea soarele, primea cu smerenie si recunostinta purificarea ploii, fremata la catecul vreunui lautar, era parte la toate bucuriile si tristetile celor pe care ii ocrotea. Mi se pare o casa vie, plina de smerenie!

    RăspundeţiŞtergere

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)