ARH. OCTAV DOICESCU / COMPLEXUL SPORTIV „ASTRA ROMÂNĂ” pe malul Lacului Snagov, 1937-1938 (partea a II-a) / (fișă documentară O.D.)

Aceasta este o fișă documentară ce se va actualiza pe măsura avansării cercetării prin eventuale modificări și completări .

Data ultimei actualizări: 16 aprilie 2022

Clădirea clubului ridicat în 1937, avea terase ample, deschise spre lac, suprapuse  în trepte, pe trei niveluri, a căror suprafață împreună cu cea a restaurantului ajungea la 760 de metri pătrați, aici putând deci încăpea până la 1000 de persoane.

În același an, în afară de clădirea clubului, pe terenul complexului sportiv care se întindea pe 10 hectare s-a inaugurat și un modern stadion de 200 de metri lungime și 100 metri lățime, înconjurat de o pistă de alergări acoperită cu zgură cu circumferința de  420 de metri și cu lățimea de 6-7 metri. 

În mijlocul stadionului exista un teren de fotbal de 110x69 de metri, la a cărui extremități se amenajaseră gropi de nisip pentru sărituri și aruncări. 

Pentru jucătorii de tenis fuseseră amenajate mai multe terenuri cu zgură, iar pentru înotători o piscină cu trambulină cu trei brațe.

În vara anului următor, 1938, tot după proiectul lui Octav Doicescu s-a construit și un hotel alcătuit din trei corpuri alungite parter și etaj, care pe lângă camerele de cazare, cuprindea în proiect și un mare garaj pentru ambarcațiuni cu ieșire spre lac. 

Tot malul terenului deținut de ASTRA ROMÂNĂ a fost puternic sistematizat vertical, 14.000 de metri cubi de pământ au fost mișcați în total la toată amenajarea. Probabil însă că la execuție s-au făcut modificări față de proiectul de sistematizare verticală a terenului, astfel că hotelul s-a construit mult mai sus pe malul lacului decât fusese amplasat în proiect (fig. 2). 

Prima parte a subiectului COMPLEXUL SPORTIV ASTRA ROMÂNĂ , aici.

fig. 1. Clădirea clubului ridicat în 1937

fig. 2. Perspectiva Hotelului ridicat în 1938 - planșă din proiect. Hotelul era amplasat foarte aproape de oglinda apei, în corpul dinspre lac fusese proiectat garajul de ambarcațiuni.

fig. 3. În fața clubului. În fundal, în partea dreaptă, se observă hotelul ridicat în vara 1938.

fig. 4. În fața clubului. În fundal, în partea dreaptă, se observă hotelul ridicat în vara 1938.

fig. 5. Octombrie 1938, pe terasa etajului 1 a clubului. 

În fundal, în stânga, se observă hotelul ridicat în vara 1938 (1)

fig. 6. Octombrie 1938, interiorul clubului. Pe șemineu, sigla Cercului Sportiv Astra Română (2)

fig. 7. 1942, interiorul clubului. Pe șemineu, sigla Cercului Sportiv Astra Română.

fig. 8. Octombrie 1938, în fața intrării în hotel, pe colțul de nord-vest (3)

fig. 9. ziarul Dimineața, 22 septembrie 1937

fig. 10. Complexul sportiv ASTRA ROMÂNĂ prezentat în ziarul Dimineața, 5 iulie 1937

fig. 11. Ziarul Dimineața, 22 septembrie 1937

fig. 12. În ziarul Curentul, 6 iulie 1938 este pomenit hotelul aflat în construcție și care în scurt timp va fi dat în folosință.

fig. 13. În ziarul Curentul, 3 iulie 1939 este pomenit hotelul dat în folosință în toamna anului 1938.

sursele imaginilor:

1 - volumul SPORTURI NAUTICE 1939, editat de Federația Romana de Sporturi Nautice, 1940, aflat în Colecția Liliana Chiaburu

2 -  Arhiva Andrei Doicescu

3, 4 - contul facebook Andrei Majuru

5, 6, 7, 8 - Colecția Liliana Chiaburu

note:

1. Fig. 5, 6, 8 fac parte din același lot și le-am datat Octombrie 1938 după fotografia notată ca fig. 5.

2. Datarea Octombrie 1938 este făcută după fotografia din nota 1.

3.  Datarea Octombrie 1938 este făcută după fotografia din nota 1.

ARH. AUREL DOICESCU / CASE PENTRU LUCRĂTORII UZINELOR ELECTRICE GROZĂVEȘTI (CET Grozăvești), 1938-1939, Aleea Portocalilor 4 și 6, București

Aurel Doicescu, angajat al Societății Generale de gaz și Electricitate SGGE din 1933, proiectează în 1938-39(1) locuințele pentru lucrătorii Uzinei Electrice Grozăvești(2) amplasate pe terenul uzinei în extremitatea de pe Aleea Portocalelor. Astfel de locuințe destinate acelora care trebuiau să țină în permanență sub supraveghere buna funcționare a utilajelor existau la toate uzinele electrice. Aceste case ar fi trebuit să fie în număr de cel puțin patru, dar din cauza războiului s-au ridicat doar două(3). 

Privind planul de situație, se observă un lucru interesant. În Grădina Botanică a existat până la bombardamentele din 1944 o casă proiectată de Octav Doicescu – Aurel Doicescu era fratele mai tânăr al lui Octav Doicescu – cu funcțiunea de locuință pentru angajații Grădinii Botanice. 

Această casă proiectată în 1934, în același timp cu amenajarea grădinii – Grădina Botanică fiind la acel moment în administrarea Primăriei Capitalei –,  a fost amplasată gard în gard și pe aceeași linie cu casele care aveau să fie construite în 1938-39 pentru CET Grozăvești.

Trebuie să remarcăm că în 1934 Octav Doicescu era angajat arhitect atât la Primăria Capitalei – funcție de pe care s-a ocupat de proiectul de reamenajare al Grădinii Botanice și de construcțiile noi ridicate aici – dar și la Societatea Generală de Gaz și Electricitate SGGE (din 1932 până în 1934), societate care ținea tot de primărie. 

Analizând unde a amplasat Octav Doicescu locuința angajaților grădinii în 1934, se poate presupune că SGGE avea în calcul încă de atunci construirea caselor pentru angajați, case care nu ar fi putut ridica decât pe latura spre Aleea Portocalilor, și Octav Doicescu a gândit realizarea unui singur ansamblu din toate aceste case. Acest ansamblu a și fost realizat în 1939 prin adăugarea caselor proiectate de Aurel Doicescu și a existat până în 1944.

Cert este că în 1939 AD preia stilul casei proiectă de OD în 1934 în Grădina Botanică, stil exersat și la casele din Parcul Jianu 1937-1939 unde Aurel Doicescu a fost colaboratorul lui Octav Doicescu.

Arh. Octav Doicescu, Locuințe pentru angajați în Grădina Botanică, 1934, 

distruse în bombardamentele din 1944 / fotografie: arh. Alex. Petit

Colaj alcătuit din ”Planul răspândirii bombelor căzute în Gradina Botanică în 1944” și un fragment corespunzător caselor de pe Aleea Portocalilor 4 și 6 extras de pe Google Earth.

Extras de pe Google Earth cuprinzând zona din jurul Aleii Portocalilor 4 și 6

Articol din Dicționar al arhitecturii românești moderne (sec. XIX, XX, XXI)

(Asociația Bucureștiul Meu Drag)

sursa imaginilor:

- fotografii 2022: Liliana Chiaburu

- ”Planul răspândirii bombelor căzute în Gradina Botanică în 1944” copiat de pe pagina FB a Grădinii Botanice ”Dimitrie Brândza”

note: 

1 - apud dl. Ion Drumea, locatar în casa de pe Aleea Portocalelor 6 începând cu 1972, care cunoaște istoria celor două case.

2 - Dicționar al arhitecturii românești moderne (sec. XIX, XX, XXI), Asociația Bucureștiul Meu Drag

3 - apud ing. Constantin Dan Mocanu

_____________________________________________________________________ 

 Această fișă documentară se va actualiza pe parcursul timpului cu noi informații. 

 Data ultimei actualizări: 29 martie 2022

ARH. AUREL DOICESCU / STAȚIA ELECTRICĂ TITAN, 1937, Șoseaua Industriilor 3, București

Aurel Doicescu, angajat al Societății Generale de Gaz și Electricitate SGGE din 1933,  proiectează între 1934 și 1936(1)  Stația de Transformare Titan în imediata vecinătate a Uzinei Malaxa, special destinată să aprovizioneze această uzina cu energie electrică.

Marile fabrici aveau centrale proprii pentru producerea energiei electrice, nerentabile și neraționale. Nicolae Caranfil a negociat furnizarea energiei electrice către industrie prin rețeaua SGGE, reușind să îl convingă chiar pe Nicolae Malaxa. Pentru aprovizionarea cu electricitate a uzinelor Malaxa, a construit stația electrica Titan. Prin cele doua centrale care alimentau Capitala cu electricitate - Filaret și Grozăvești - orașul se situa in acest sens la nivel mondial.(2)

În imaginile preluate de pe Google Maps și postate mai jos, partea de clădire proiectată de Aurel Doicescu este ”cea finisată cu cărămidă aparentă și este alcătuită din două corpuri alăturate...  Clădirea de culoare albă este o extindere proiectată și construită în anii ʼ60 - ʼ70 de către secția specializată din cadrul Întreprinderii de Distribuție a Electricității București – I.D.E.B.”(3).

Aurel Doicescu (1907-1972), fratele mai tânăr al arh. Octav Doicescu (1902-1981), a absolvit Școala Superioară de Arhitectură - specialitatea arhitectură industrială și a fost angajat ca tânăr arhitect începând cu 1933  la Societatea Generală de Gaz și Electricitate SGGE, societate condusă de ing. Nicolae Caranfil.

În 1949 Aurel Doicescu devine unul dintre primii angajați  ai Institutului de Studii și Proiectări Energetice ISPE(5), format prin preluarea unui număr dintre vechii salariați ai Companiei Generale de Gaz și Electricitate(6), unde a lucrat până la pensionare. 

Dicționar al arhitecturii româneşti moderne (sec. XIX, XX, XXI) 

Asociația Bucureștiul Meu Drag

note: 

1, 3 - apud ing. Constantin Dan Mocanu care spune:

Clădirea pusă în operă de Societarea Generală de Gaz şi de Electricitate Bucureşti (SGGEB) este cea finisată cu cărămidă aparentă. Are două corpuri alăturate:

- Corpul principal care adăposteşte sala de conexiuni, camera de comandă, biroul şefului de staţie, vestiar, toaletă, diverse spaţii tehnologice şi de depozitare ...

- Turnul de decuvare, un spaţiu tehnologic destinat lucrărilor de întreţinere şi reparare a echipamentelor electrice.

Clădirea de culoare albă este o extindere proiectată şi construită în anii ʼ60 - ʼ70 de către secţia specializată din cadrul Întreprinderii de Distribuţie a Electricităţii Bucureşti – I.D.E.B.

Lucrarea de alimentare cu energie electrică a Fabricilor Malaxa a început în 1934-35 şi a fost finalizată cu punerea în funcţiune în 1936. Lucrarea conţinea, pe lângă staţia electrică şi cele două cabluri subterane prin care aceasta era alimentată din staţia electrică Obor aflată în vecinătatea Gării Obor (cale lungă!). La vremea aia lucrurile se mişcau repede.

2 - Mihai Olteneanu, Univers Ingineresc nr.: 3/2003 (291)

4 - site-ul ISPE:

1949 – Pe 3 martie se înființează Institutul de Studii și Proiectări Energetice – ISPE, prin preluarea unui număr din salariații Companiei Generale de Gaz și Electricitate. 

5 -  Costin-Liviu Rucăreanu, Personalități din energetica românească, Asociația „Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie" - IRE, 5 mar. 2003, pag. 140

sursa fotografiilor: 

Google Maps (data realizării fotografiilor: 2011)

_____________________________________________________________________ 

Această fișă documentară se va actualiza pe parcursul timpului cu noi informații. 

Data ultimei actualizări: 29 martie 2022

ARH. AUREL DOICESCU / C.E.T. GROZĂVEȘTI (Centrala Electrică de Termoficare Grozăvești), 1939, Splaiul Independenței 229.

Uzina Electrică Grozăvești a fost înființată în 1902 ca hidrocentrală cu scopul de a produce energia electrica necesara pompelor de apa de la Bragadiru, iluminatului public si pentru abonați. În 1912 este transformată în termocentrală.

De-a lungul zecilor de ani, tehnologia s-a schimbat, s-a îmbunătățit, s-au adăugat utilaje, capacitatea a crescut foarte mult, s-au construit noi corpuri de ateliere. 

Ansamblul de clădiri ale acestei uzine a avut patru etape de dezvoltare: 1902, 1912, 1939, 1963.

În 1939 arh. Aurel Doicescu, angajat al Societății Generale de Gaz și Electricitate din 1933, proiectează o hală de 60 de metri lungime și 34 de metri înălțime, la acea dată fiind cea mai mare construcție de acest fel din țară, (pe hartă notată cu A) și încă câteva corpuri de ateliere.

În același timp, pentru că prin extinderea Bucureștiului, C.E.T.-ul începe să fie înglobat de oraș, Aurel Doicescu proiectează unora dintre vechile clădiri ale uzinei noi fațade către Splaiul Independentei și un portal la intrarea în incinta centralei. 

Toate aceste construcții sunt din cărămidă aparentă, cu profilaturi și tâmplărie de culoare albă și stilistic sunt foarte apropiate ansamblului pe care arh. Octav Doicescu l-a proiectat la I.A.R. Brașov în 1936-37.

Tot pentru C.E.T. Grozăvești Aurel Doicescu proiectează și două case pentru lucrătorii care trebuiau să supravegheze funcționarea uzinei, pe Aleea Portocalelor 2 și 4, care au curțile posterioare complet deschise către curtea centralei. Aceste construcții vor face obiectul unei postări viitoare.

Este posibil ca și corpurile construite în 1963 să fie proiectate tot de către Aurel Doicescu, dar această zonă nu este încă documentată.

Fotografiile prezentate sunt de pe Google Maps. Pe unele dintre fotografii, clădirile adiacente celor proiectate de Aurel Doicescu în 1939, sunt ușor blurate.

Arh. Aurel Doicescu (1907-1972) a fost fratele lui arh. Octav Doicescu (1902-1981) cu care a colaborat la multe proiecte.

Dicţionar al arhitecturii româneşti moderne (sec. XIX, XX, XXI), 

Asociația Bucureștiul Meu Drag, 2012

Costin-Liviu Rucăreanu, Personalități din energetica românească, 

Asociația „Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie" - IRE, 5 mar. 2003, pag. 140

Curentul, 10 martie 1940

_____________________________________________________________________ 

Această fișă documentară se va actualiza pe parcursul timpului cu noi informații. 

Data ultimei actualizări: 22 martie 2022

ARH. G.M. CANTACUZINO în colaborare cu ARH. OCTAV DOICESCU / RESTAURAREA ȘI REMODELAREA CONACULUI DRUGĂNESCU, 1938-1940, Drugănești-Stoenești, jud. Giurgiu

Conacul a fost ridicat de unul dintre membrii familiei Drugănescu, cândva în perioada 1715-1735. 

În 1939 este cumpărat de Maria Știrbei-Brâncoveanu, cumnata arhitectului George Matei Cantacuzino.  ”Casa se afla atunci în foarte proastă stare și desfigurat de o serie de inestetice anexe  fațadelor. Noul proprietar a inițiat atunci ample lucrări de restaurare și recondiționare generală” (spune Radu Crețeanu) a căror conducere a încredințat-o lui G.M. Cantacuzino .

Lucrările de restaurare nu sunt finalizate din cauza schimbării regimului politic și conacul rămâne cu fațadele exterioare doar tencuite. Paramentul de cărămidă este realizat abia la noua restaurare din 1965-1967.

Pentru această lucrare care a cuprins nu doar restaurare ci și remodelare, G.M. Cantacuzino a colaborat cu Octav Doicescu (cf. Radu Patrulius) a cărui amprentă se regăsește mai ales în rezolvarea cerdacului, de care ne ocupăm mai departe. 

Probabil la cererea beneficiarului care își dorea un spațiu mai confortabil, GMC și OD înlocuiesc foișorul original cu două arce și care avea ca mai toate foișoarele brâncovenești în primul rând un rol de reprezentare, cu un cerdac spațios, cu trei arce, inspirat din arhitectura vechilor conace tradiționale românești și care este de fapt un pridvor mai adânc.

.

Cele de mai sus sunt deduse din spusele lui Radu Crețeanu din 1973 care precizează că la cerdacul edificat după proiectul lui GMC și OD, ”o parte” dintre coloanele brâncovenești de piatră sunt chiar cele originale. De aici se înțelege că:

- dacă coloanele erau brâncovenești, întreg foișorul original era în stil brâncovenesc.

- foișorul original avea mai puține coloane decât cerdacul lui GMC și OD, de unde rezultă că avea și un număr mai redus de arce, adică  două, ceea ce înseamnă ca avea o dezvoltare pe verticală spre deosebire de cel prezent care este dezvoltat pe orizontală.

Dacă conacele brâncovenești aveau scara de acces adosată fie foișorului, fie fațadei, așa cum este exemplificat într-una din fotografiile de mai jos, Octav Doicescu vine cu altă rezolvare pe care o mai folosise la Restaurantul de la Băneasa (1933) și la Clădirea Saint Georges din Grădina Botanică (1934): accesul în clădire făcut prin axul central al cerdacului, pe sub trei arcade ale subsolului înălțat.

Dat fiind ca în toate aceste cazuri cerdacul nu este așezat pe un nivel de înălțimea unui etaj întreg care ar fi făcut ca tot volumul să fie prea masiv, ci pe un subsol înălțat, a fost nevoie de un artificiu al arhitecturii tradiționale românești, exersat doar în rare exemple în secolul al XX-lea. Astfel că:

- la Restaurantul Băneasa, după intrare scara coboară spre cramă, fiind nevoie ca la etajul superior deasupra intrării să fie adăugat un podest cu câteva trepte  astfel încât să nu se dea cu capul de planșeul superior

- la Conacul Drugănești, scara urcă prin mijlocul cerdacului, acel podest cu trepte care apar la Restaurantul Băneasa existând și aici.

fig. 1. FAȚADA PRINCIPALĂ (NORD), cu intrarea prin cerdac

FAȚADA PRINCIPALĂ (SUD) cu vederea spre heleșteu

Loggia de la etaj, adăugată prin proiectul lui GMC și OD în locul unei verande, ar fi trebuit să se deschidă către vechiul heleșteu secat, dar care, din cauza schimbării de regim politic, nu a mai apucat să fie refăcut .

fig. 3. 1.) Radu Patrulius în articolul ”George Matei Cantacuzino 1899-1960” în revista Arhitectura 4/1975, pag. 59, 2.) Mirela Duculescu, ”George Matei Cantacuzino (1899-1960) - Arhitectura ca temă a gândirii”, Editura Simetria, 2010, pag. 134, ”Restaurarea Conacului Drugănescu (ulterior Târnoveanu-Știrbei)”

fig. 4. FAȚADA PRINCIPALĂ (NORD) cu intrarea prin cerdac

fig. 5. FAȚADA POSTERIOARĂ (SUD) cu vederea spre heleșteu

fig. 6. FAȚADA PRINCIPALĂ (NORD)

Fotografia este de dinainte de 1965, conacul are încă acoperișul inițial din șindrilă, ulterior înlocuit cu plăci de azbociment. (sursa informației: „Muzeul de etnografie și artă populară de la Florești – Stoenești”, editat de către Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Ilfov, apărut în anul 1976)

fig. 7. FAȚADA POSTERIOARĂ spre Sud

Fotografia este de dinainte de 1965, conacul are încă acoperișul inițial din șindrilă, ulterior fiind înlocuit cu plăci de azbociment. (sursa informației: „Muzeul de etnografie și artă populară de la Florești – Stoenești”, editat de către Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Ilfov, apărut în anul 1976)

fig. 8. PLAN DE SITUAȚIE

Nordul este în partea de sus a imaginii. Cerdacul cu intrarea principală este spre Nord, loggia proiectată în 1938-40 este amplasată spre Sud. Din cauza schimbării de regim politic, în fața loggiei nu s-a mai reamenajat heleșteul care existase aici cu multă vreme înainte.

fig. 9. Planul PARTER

Ilustrarea intervențiilor care s-au făcut de-a lungul timpului a fost suprapusă peste imaginea originală:

- cu portocaliu, adăugirea făcută spre Vest, în secolul XIX

- cu roșu, adăugirile făcute de G.M. Cantacuzino și Octav Doicescu prin proiectul din 1938-1940: 1. o adăugire spre Est simetrică față de adăugirea din sec. XIX, 2. lărgirea foișorului care devine astfel cerdac.

- cu verde, transformarea verandei în loggie făcută de G.M. Cantacuzino și Octav Doicescu

fig. 10. Planul SUBSOL

Ilustrarea intervențiilor care s-au făcut de-a lungul timpului a fost suprapusă peste imaginea originală:

- cu portocaliu, adăugirea făcută spre Vest, în secolul XIX

- cu roșu, adăugirile făcute de G.M. Cantacuzino și Octav Doicescu prin proiectul din 1938-1940: 1. o adăugire spre Est simetrică față de adăugirea din sec. XIX, 2. lărgirea foișorului care devine astfel cerdac.

fig. 11. Cerdacul, vedere din interior

fig. 12. Cerdacul, vedere din interior

fig. 13. Cerdacul, vedere din interior

fig. 14. Foișoarele brâncovenești au scara de acces adosată fie foișorului, fie fațadei:- Palatul Mogoșoaia, Foișorul lui Dionisie de la Mânăstirea Hurezi, Palatul de la Potlogi, Mânăstirea Cozia

fig. 15. Restaurantul Băneasa și Conacul Drugănescu - similaritatea accesului prin axul central pe sub cele trei arcade și a rezolvării interioare a zonei de peste intrare.

Se remarcă la cerdacul Restaurantului Băneasa că nivelul de călcare de deasupra ușii de acces este foarte aproape de nivelul de sus al parapetului. Asta pentru că subsolul ieșit din pământ nu are înălțimea unui etaj și a fost nevoie de un artificiu, de ridicarea unui podest cu câteva trepte astfel încât să nu se lovească cu capul în plafon.

fig. 16. Restaurantul Băneasa și Conacul Drugănescu (vederi din interior) - 

- similaritatea rezolvării zonei de deasupra intrării.

La ambele cerdacuri, din cauză că subsolul ieșit din pământ nu are înălțimea unui etaj, a fost nevoie de un artificiu, de ridicarea unui podest cu câteva trepte deasupra intrării, astfel încât să nu se lovească cu capul în plafon.

fig. 17. Fragmente din articolul ”Trei conace boierești din prima jumătate a veacului al XVIII-lea aflate în județul Ilfov” din Buletinul Monumentelor Istorice, nr. 4, 1973, semnat de arh. Ion Dumitrescu și Radu Crețeanu, pag. 3-8.

bibliografie: 

1. Revista SIMETRIA, nr. VII, 1946, pag. 197-203

2. Articolul ”Trei conace boierești din prima jumătate a veacului al XVIII-lea aflate în județul Ilfov” din Buletinul Monumentelor Istorice, nr. 4, 1973, semnat de arh. Ion Dumitrescu și Radu Crețeanu, pag. 3-8. 

3. Lista lucrărilor lui GMC publicată de Radu Patrulius în articolul ”George Matei Cantacuzino 1899-1960” în revista Arhitectura 4/1975, pag. 59.

4. Mirela Duculescu, ”George Matei Cantacuzino (1899-1960) - Arhitectura ca temă a gândirii”, Editura Simetria, 2010, pag. 134, capitolul ”Restaurarea Conacului Drugănescu (ulterior Târnoveanu-Știrbei)”

5. Dan Teodorovici: ”George Matei Cantacuzino: A Hybrid Modernist”, 2014, pag. 198.

surse imagini:

1-2  Articolul „Arhitectura caută să fie atotînțelegătoare. Ea adună, compune, unește – Arhitect Aurelian Trișcu”, apărut pe site-ul http://arhitectura-1906.ro - autorul fotografiilor: arh. Aurelian Trișcu

3 sursa textelor:  1.) Radu Patrulius în articolul ”George Matei Cantacuzino 1899-1960” în revista Arhitectura 4/1975, pag. 59, 2.) Mirela Duculescu, ”George Matei Cantacuzino (1899-1960) - Arhitectura ca temă a gândirii”, Editura Simetria, 2010, pag. 134, ”Restaurarea Conacului Drugănescu (ulterior Târnoveanu-Știrbei)”

4-5, 9-10 Revista SIMETRIA, nr. VII, 1946, pag. 197-203

6-8, 17  Articolul ”Trei conace boierești din prima jumătate a veacului al XVIII-lea aflate în județul Ilfov” din Buletinul Monumentelor Istorice, nr. 4, 1973, semnat de arh. Ion Dumitrescu și Radu Crețeanu, pag. 3-8. 

11-13 http://arhitectura-romaneasca.blogspot.com/ 

_____________________________________________________________________ 

Această fișă documentară se va actualiza pe parcursul timpului cu noi informații. 

Data ultimei actualizări: 20 martie 2022