Articolul original aici:
http://adelaparvu.com/2013/10/25/minunate-case-traditionale-romanesti-proiectate-de-arhitectul-liliana-chiaburu/
25 OCTOBER 2013 — ADELA PARVU
http://adelaparvu.com/2013/10/25/minunate-case-traditionale-romanesti-proiectate-de-arhitectul-liliana-chiaburu/
25 OCTOBER 2013 — ADELA PARVU
În sfârșit am găsit ceea ce căutam: un arhitect român care să proiecteze case tradiționale românești! Îi mulțumesc Ioanei, prietena mea de pe Facebook care m-a ajutat în privința asta. Și acum să-ți spun despre Liliana Chiaburu, care are o voce plăpândă, dar convingeri ferme. Povestea vieții ei profesionale este una foarte interesantă. A terminat facultatea de arhitectură în 1986, apoi, ca majoritatea arhitecților de-atunci, s-a angajat într-un institut de proiectări. În 1992 i s-a ivit ocazia să lucreze, pe lângă serviciul de la institut, în echipa arhitectului Nicolae Goga (1914 – 1995), un specialist din generația veche de arhitecți, la restaurarea Casei memoriale arh. Constantin Joja (1908 – 1991). Joja a fost un arhitect pasionat de restaurarea clădirilor istorice, el fiind autorul restaurării Hanului cu Tei, clădire căreia i-a redat aspectul de secol XIX pe care-l admirăm azi. Acum, știu că sunt multe nume și date, dar fii pe fază că e tare interesant.
Constantin Joja și-a lăsat casa moștenire Uniunii Arhitecților din România, dar care n-a fost prea interesată de ea. Prietenul lui de-o viață arh. Nicolae Goga a avut însă dorința ca această clădire să fie refăcută, iar munca dragului să coleg să fie transmisă mai departe. Liliana Chiaburu s-a trezit într-un colectiv de seniori unde a învățat despre principiile arhitecturii tradiționale, s-a familiarizat și cu ceea ce înseamnă arhitectura bisericilor din lemn, oricum cu tot ceea ce n-ar fi avut de unde să asimileze în școală. În 1994 lucrurile la institutul de proiectări s-au înrăutățit, iar din păcate și arh. Goga a murit un an mai târziu. S-a trezit fără serviciu, așa că s-a angajat ca și redactor la revista Patriarhiei Române. Acolo a avut parte să cunoască altfel de oameni, mai molcomi, mai aplecați către tradiții. Și-a scos din cap că e arhitect, dar după ceva timp, la începutul anilor 2000, un părinte a venit la ea și a rugat-o să-i proiecteze o căsuță la țară. Și pentru că ținea foarte mult la părinte, Liliana Chiaburu i-a proiectat o casă unde să se simtă fericit. A avut o abordare diferită față de cea obișnuită când ai de-a face cu un client. Ea chiar și-a dorit să-i ofere părintelui o bucurie. De atunci a înțeles că trebuie să facă arhitectură tradițională.
(cititi mai departe dand clic pe link-ul de mai jos)
(cititi mai departe dand clic pe link-ul de mai jos)