În timpul vizitei regale de la Paris, ziarul „New York Times" publica un articol în care corespondentul său de pe malul Senei surprindea corect situația dificilă a țării noastre, arătând că „Germania încearcă a forța mâna României, exploatând chestiunea minorității ungare. Ca şi la Londra, guvernul încearcă la Paris să obțină sprijin pentru apărarea frontierelor României, dar pare-se, ca și în cazul Cehoslovaciei, Anglia și Franța nu sunt dispuse a lupta pentru România, fiind afară de zona lor de influență și protecție". Nici în plan economic, lucrurile nu s-au mişcat mai repede, tratatul comercial al României cu Franța fiind încheiat abia în primăvara anului următor, la 31 martie 1939, la opt zile după parafarea convenției comerciale cu Germania.
Carol al II-lea făcea peste ani o apreciere a călătoriei sale diplomatice din toamna anului 1938: „S-au făcut eforturi de a dezvolta interesul democrațiilor pentru România" - scria fostul rege în cartea sa ”În zodia Satanei”, explicând că ”vizita oficială făcută la Londra şi altele la Paris au avut acest scop. Ele au fost folositoare din punctul de vedere al regimului, care începea, în sfârșit, a fi priceput, dar din punct de vedere economic și al întăririi rezistenței (aceste vizite) n-au adus decât decepții. Politica de împăciuire, care era să culmineze prin rușinea de la Munchen, ne asvârlea, vrând-nevrând, în orbita germană. Guvernele marilor puteri n-au văzut că era ora a douăsprezecea ca să facă un efort suprem pentru a salva o situațiune care devenea gravă”.
La aproape șase decenii de la aceste vizite, în 1995, încercând o evaluare a acelui turneu diplomatic, regele Mihai I al României
avea scrie că „în aparență, Londra si Parisul ne primiseră într-un mod care lăsa
să se presupună o anume căldură în relațiile noastre, dar cred că, în
realitate, entuziasmul era mult mai ponderat. Aceste două călătorii fuseseră
deosebit de delicate, pe plan diplomatic, pentru tatăl meu. El voia să-i
îmbuneze pe englezi și pe francezi care, însă, cunoșteau cât se poate de bine
situația noastră internă, în special importanța acelei Gărzi de Fier pe care o
finanțau naziștii. Englezii și francezii credeau ei oare că era inevitabil ca
România să se arunce în brațele lui Hitler? În orice caz, au rămas
neîncrezători față de Carol al II-lea”.
fotografia face parte din Colecția Liliana Chiaburu