Publicăm aici conținutului carții arh. Constantin Joja, "Sensuri și valori regăsite", Editura Eminescu 1981, Bucureși, 160 pagini
LUMINA ROMÂNIEI
Lumina,
care este viaţa însăşi, principiul activ al oricăror plante, animale şi forme,
nu e aceeaşi în orice ţară, în orice colţ de ţară, la munte, la mare, în
cîmpie.
Ea
însăşi nu este niciodată aceeaşi în orice oră, roşiatică la răsărit, din noapte
spre zi, la amiază alb-răsunătoare, din mijlocul cerului spre pămînt, seara în
amurg facînd loc uşor unui întuneric, intermezzo luminos, roş-galben, apoi
cenuşiu pînă la argintiul luminii de lună.
Nici un
peisaj, nici o arhitectură, nici un om nu rămîn în afara acestui dans al
coloraturii luminoase, schimbătoare în fiecare zi, în fiecare anotimp, în
fiecare clipă.
Nuanţele
luminii sînt infinite şi infinite sînt nuanţele peisajului, ale arhitecturii,
picturii şi sculpturii. Aşa se face că orice arhitectură, glorioasă, modestă,
suculentă sau descărnată nu încetează să ne împărtăşească bogăţiile sufleteşti
şi spirituale acumulate.
în
timpul cît te roteşti în jurul unui monument, unei case ţărăneşti, lumina s-a
şi schimbat ; pînă ce ai înconjurat-o, alte adîncimi, uite umbre, alte
contracţiuni proporţionale desfăşoară alte perspective asupra preaplinului de
viaţă, a structurii afective şi voliţionale încorporată dintru început
construcţiei. (cititi mai departe)
Sub
lumina stridentă a amiezii, monumentul, casa, îşi amplifică uneori expresia
monumentală sau durităţile, detaliile devin tăioase şi par să pretindă la
independenţă plastică, detaşîndu-se de ansamblul din care lumina de răsărit şi
de amurg le izgoneşte.
învăluind
arhitectura în cursul rotaţiei soarelui de la răsărit la apus, lumina
evidenţiază detaliile rînd pe rînd pentru ca apoi sa Ie atenueze în aceeaşi
ordine, orchestrează toate expresiile, toată multiplicitatea sensurilor
încorporate. Rînd pe rînd, fiecare element, fiecare decor este chemat să-şi
joace rolul, să-şi cînte melodia. Arhitectura trăieşte, ca şi noi. Lumina de
cer înnorat, vara, de ploaie, toamna, de cer plumburiu, iarna, de cer senin,
primăvara, estompează sau accentuează arhitectura, o pune în surdină sau îi dă
amplitudine şi claritate.
Sidefie,
vaporoasă, umedă, brumoasă în nord, lumina a dat arhitecturii acestor locuri
patina şi setea de culoare pe care i-o cunoaştem,, volumetria jucată şi
puternic ornamentată, formele gotice atît de subtile. Puternică, aproape
agresivă în Mediterană, a silit arhitectura de aici la simplităţi
clarificatoare, la sonorităţi, obligînd liniatura luminoasa la contraste
subtile de umbră a căror reprezentare supremă ramîne Partenonul. Pe
continent, lumina se temperează şi arhitectura rămîne între limitele din nord
şi sud.
La noi
însă, în jurul arcului carpatic, lumina se materializează făcînd necesare
contrastele puternice inegale însă deasupra şi în josul Carpaţilor. Urmărind
arhitectura Olteniei, impregnată de o semeţie care nu va fi atinsă în Moldova,
sub lumina ei blîndă, în Transilvania cu lumina şi cerul lui tăios şi nici în
Muntenia cu lumina ei sofisticată şi plurivalentă, ne dăm seama cum zecimi de
latitudine şi longitudine pot da alte valori arhitecturii şi sigur peisajului.
Evident, omul a creat, arhitectura după chipul şi asemănarea lui, aşa cum s-a
voit exprimat, dar şi omul este modelat, influenţat de lumina în care trăieşte,
participînd la viaţa pe care aceasta i-o dă arhitecturii clipă de clipă. Raza
de soare transformînd fiecare obiect, fiecare element arhitectural în material
preţios, ne face să ne simţim, într-o casă, într-un mediu bogat şi preţios, ne
satisface setea de posesiune a valorilor înnăscută în noi.
Lumina
Olteniei impune arhitecturii ei ornamentaţia milimetrică şi încă numai pe
stîlpi şi grinzi.
Nu vom
găsi aici nici stucaturi pe faţade, nici traforuri în cornişe sau balustrade şi
nici căpiţele din scînduri traforate, arhitectura valorificîndu-se prin contraste
de umbră şi lumină, fără artificii de decor. Argeşul fiind tot un ţinut
apropiat al Oltului a urmat această semeţie, această sobrietate.