Cabana Babele, numită inițial Casa Babele, a fost construită în 1937 de Asociația Drumeților din Munții Înalți ai României, A.D.M.I.R., în Masivul Bucegi pe locul numit Altarul Babelor, la altitudinea de 2206 metri.
Cabana este amplasată la încrucișarea potecilor care duc spre Caraiman, Omul și Valea Ialomiței, la distanța de 12 km de Sinaia și 8 km de Bușteni și Poiana Țapului.
În 1930 A.D.M.I.R. intenționează să ridice o cabană în Bucegi care să poarte numele fondatorului ei, Dr. Gh. Dumitrescu. În acest context, în același an, intra în posesia terenului de la Altarul Babelor printr-un act de donație. Încă de la început, ideea ridicării cabanei pe acest amplasament a iscat discuții între membri asociației, discuții care s-au extins și printre ceilalți iubitori ai muntelui. În final, cei care au susținut că cel mai potrivit pentru construcția cabanei era acest loc au avut câștig de cauză.
Au existat 3 variante succesive de proiect datorate unor autori diferiți. În toamna anului 1936 se pune piatra de temelie a cabanei având la bază cel de-al doilea proiect care a fost întocmit chiar de membrii asociației A.D.M.I.R. . Peste iarnă, însă, fundațiile care fuseseră turnate la o temperatură prea joasă, se strică din cauza gerului.
În primăvara 1937, la solicitarea membrilor asociației, proiectul este repornit de la zero de Octav Doicescu care, după demisia de la Primăria Capitalei din noiembrie 1936, se angajează la Oficiul Național de Turism – unul dintre finanțatorii ridicării cabanei.
Cel mai consistent ajutor financiar a venit însă din partea Societății Generale de Gaz și Electricitate SGGE, prin conducătorul ei Nicolae Caranfil, care înființase în cadrul acestei societăți clubul sportiv Metropola și care era un mare iubitor al muntelui.
În toamnă construcția cabanei este finalizată și la 1 noiembrie 1937 are loc inaugurarea.
Felul cum s-a prezentat cabana la momentul inaugurării corespundea cu proiectul lui Octav Doicescu. Soclul foarte înalt de piatră, o replică la formațiunile naturale din zonă și care cuprindea demisolul cu spațiile anexe, era străpuns de foarte puține ferestre de dimensiuni minimale. Intrarea constituită dintr-o logie zidită tot din piatră, cu rol de deszăpezire și de protecție a tâmplăriei împotriva viscolului, permitea ca sticla ferestrelor, element artificial și care distonează întotdeauna cu un mediu sălbatic, să fie undeva în planul doi. Piatra folosită la zidire provenea dintr-un vechi fort dezafectat.
Fațada parterului mult înălțat a fost construită din bârne de lemn, cu minimul de goluri în zona de dormitoare, și cu o logie de lemn suprapusă peste cea de la parter care permitea ca restaurantul aflat la acest nivel să fie bine luminat de ferestre care nu deranjau aspectul cabanei.
Acoperișul masiv din șindrila, cu mici ochiuri de lumină, era cu atât mai impresionant cu cât era străpuns de un singur coș. Probabil, acesta corespundea sobelor din bucătărie și din sala de mese a restaurantului, iar fumul de la soba din dormitoare se evacua în pod impregnând șarpanta ce devenea astfel mult mai rezistentă la trecerea timpului și constituind o pernă izolatoare de aer cald foarte utilă în perioadele îndelungate de ger de la acea altitudine.
Analizând fațadele cabanei și diversele relatări din presa epocii, distribuția funcțională era probabil aceasta: restaurantul, dormitoarele și bucătăria se aflau în parterul mult înălțat construit din lemn care oferea o bună protecție termică, iar la demisol erau exclusiv spațiile anexă, dat fiind că piatra este un foarte prost izolator termic și încălzirea unor astfel de încăperi este foarte costisitoare.
Chiar dacă în toamna lui 1937 construcția este aproape finalizată, disputele între membrii asociației nu încetează. Astfel că, deși tema inițială condusese la o anume rezolvare funcțională, președintele hotărăște ca după inaugurare să se mărească capacitatea de cazare a cabanei prin transformarea în dormitoare a unor spații anexă și prin închiderea unei părți a logiei care se constituia ca spațiu de protecție.
Aceste lucrări care au loc începând chiar cu anul 1938 fără consultarea arhitectului – presupunere rezultată în urma studierii detaliilor folosite care sunt străine de limbajul lui Octav Doicescu – au dus la modificări ale fațadelor ce au alterat ideea care a stat la baza proiectului. În zidăria de piatră a demisolului au apărut goluri suplimentare, iar cele existente s-au mărit. O logia de la parter se închide treptat cu ferestre, urmată de logia de la etaj, acest spațiu tampon dispărând complet. În decursul timpului modificările și extinderile au continuat, în prezent clădirea și locul fiind de nerecunoscut.
Amprenta la sol a cabanei era de 350 de metri pătrați, capacitatea inițială de cazare la 1 noiembrie 1937 fiind probabil de 40 de locuri – în ciuda articolelor apărute cu ocazia inaugurării care vorbeau de mult mai mult, conținând date din promovarea făcută de președintele asociației – urmând ca prin schimbarea destinației unor spații în 1947 să se ajungă la 100 de locuri (fig. 14 - 16).
Postarea cuprinde doar fotografii ale cabanei din 1937, primul an al existenței, când ea apărea așa cum a fost gândită de Octav Doicescu. Excepție face doar o singură imagine din 1938 în care schimbările au început deja sa fie vizibile prin mărirea numărului de coșuri din acoperiș rezultate din transformarea spațiilor anexă de la parter în dormitoare.
fig. 1. Casa Babele. Fotografie din 1937 din timpul construcției. Se observă un singur coș de fum în partea dreaptă a acoperișului.
fig. 2. Casa Babele. Fotografie din toamna 1937. Se observă un singur coș de fum în partea dreaptă a acoperișului.
fig. 3. Casa Babele. Carte poștală din anii 60 tipărită după un clișeu vechi din 1937. Se observă un singur coș de fum în partea dreaptă a acoperișului.
fig. 4. Casa Babele. Fotografie din primăvara 1938. Față de fotografiile anterioare, pe acoperiș au apărut mai multe coșuri de fum rezultate din transformarea spațiilor anexă de la parter în dormitoare.
fig. 5. Babele. Imagine de dinainte de ridicarea cabanei, luată din aproape aceeași direcție ca și fig. 4, dar ceva mai de aproape. / Carte poștală din 1933. Autorul fotografiei: Fischer, Sibiu.
fig. 6. Fotografie din 1937 din timpul construcției cabanei
fig. 7. Babele. Carte poștală din anii '30.
fig. 8. Babele. Carte poștală din anii '30.
fig. 9. Babele. Carte poștală din anii '30.
fig. 10. În drum spre Babele trecând pe la Peștera. Fotografie din anii '30
fig. 11. Babele
fig. 12. Ilustrată din anii '30. Vedere panoramică a Masivului Bucegi, zona Babele este poziționată în dreapta fotografiei
fig. 13. Fragment din „Hartă Turistică Bucegi și Gârbova” întocmită de Mihai Haret, Ioan Protopopescu și Radu Țițeica, aprox. 1938-1939
fig. 14. Reconstituire a Planului Parterului înălțat din proiectul lui Octav Doicescu.
Reconstituirea a fost realizată de arh. Liliana Chiaburu după analiza fotografiilor cabanei din perioada construcției, a memorialisticii referitoare la cabană și a diferitelor articole din presa epocii
fig. 15. Articol semnat de președintele A.D.M.I.R. în revista ROMÂNIA a O.N.T.-ului, numărul din noiembrie 1937, la momentul inaugurării cabanei. Capacitatea de 300 de locuri pe care declara că urma să se realizeze era total nerealistă. De menționat că existau doar două niveluri, demisol și parter înălțat, nicidecum și un etaj. Nici capacitatea de 80 de locuri la momentul inaugurării nu pare să fie reală pentru că un inventar al Caselor de adăpost al A.D.M.I.R. (vezi fig. 15.) menționează pentru Casa Dr. Gh. Dumitrescu (numele inițial al Cabanei Babele) doar 40 de locuri de cazare.
fig. 16. Tabel din revista ROMÂNIA a O.N.T.-ului, numărul din mai 1938, în care capacitatea de cazare a Cabanei Babele este de 40 de locuri. Cel mai probabil, aceasta era și capacitatea reală la data dării în folosință a cabanei.
fig. 17. Articol din Adevărul, numărul din 19 decembrie 1947, în care capacitatea de cazare a Cabanei Babele este de 100 de locuri. Se ajunsese la această capacitate după ce o parte din spațiile anexă au fost transformate în dormitoare
SURSA MATERIALELOR:
- fig. 1 : Blogul Octav Doicescu
- fig. 2 - 12 : fotografii din colecția personală
REPERE BIBLIOGRAFICE:
- Mircea Ordean, „Sus la munte, la izvor - contribuții la istoria alpinismului în Romania”, sub egida Clubului Alpin Român, 2013
- Niculae Baticu, „Amintirile unui alpinist”, Editura Sport-Turism, 1981
Această fișă documentară se va actualiza pe parcursul timpului cu noi informații.
Data ultimei actualizări: 25 ianuarie 2022
