.
.
.
.
.

7 octombrie 2021

EPISTOLĂ A ARHITECTULUI BRÂNCUŞIAN OCTAV DOICESCU / text din volumul lui Petre Pandrea ”Brâncuși, amintiri și exegeze”

Cu Octavian Doicescu am reconstituit și verificat o serie de  detalii biografice, pe care le dețineam din gura sculptorului.

Cu Octav Doicescu am reconstituit etapele Ansamblului statuar și urbanistic de la Târgu-Jiu, ca și „mica istorie" (la petite histoire) a vieții sale.

Dintr-o excesivă modestie și din oroarea de reclamă profesională, deși este conștient de misiunea sa de pedagog și de artist la „Simetria" (revistă faimoasă) și la Institutul de Arhitectură din București, unde lucrează de decenii ca profesor, mândru de lucrările sale particulare și în colectiv, arhitectul Octav Doicescu îmi trimite epistola de mai jos.

O publicăm fără voia sa.

O publicăm cu atât mai vârtos, cu cât noi executăm o lucrare de simplu grefier, și cu cât Octav Doicescu face o nouă confesiune de credință asupra influenței rodnice pe care Brâncuși a exercitat-o asupra sa. Există, deci, testimonii contemporane de influențe ideologice care nu pot lipsi pentru istoricii viitorului.

Nici Constantin Brâncuși și nici Octav Doicescu nu-și aparțin.

Opera lui Doicescu va fi supusă curând unei examinări publice și se va ilustra pe concret ceea ce a făcut, ceea ce a greșit și, mai ales, ceea ce n-a putut face față de dotațiunea unui senzațional debut: Pavilioanele de la Paris și New York, micul palat din fosta stradă Wilson, un palat în Calea Victoriei, restaurantul municipal din Grădina Botanică și de la Băneasa, casa de odihnă pentru salariații Societății de Gaz și Electricitate de la Snagov, casa particulară a inginerului N.C. [Nicolae Caranfil], casa baronesei Vasilko, casa profesor Dimitrie Gusti - au fost jaloane de incipiență care anunțau pe marele arhitect.

Octav Doicescu a făcut macheta celui mai frumos parc de locuințe al Capitalei: Bordei - Herăstrău. Acest parc a fost realizat întocmai și este o podoabă a Capitalei. Mai sunt și alte lucrări.

De mult știu că Octav Doicescu lucrează greu, cu șovăiri și reveniri, fără grabă, cu ocolișuri, cu îndoieli și problematizări. Cazul clădirii casei particulare a inginerului N.C. [Nicolae Caranfil], din fosta Alee Vulpache, a fost notoriu. Inginerul avea multe parale și i-a dat libertatea de concepție și execuție.

Arhitectul Doicescu cunoștea așezarea terenului, cunoștea omul și familia. O casă exprimă căminul ideal al unui om, fizionomia lui de plastică interioară şi nevoile de exteriorizare, durerile, aspirațiile, adâncurile și stilul cu vibrația specifică.

Octav Doicescu a purces la elaborarea planurilor, care i-au fost aprobate.

Casa Nicolae Caranfil, str. Emile Zola 2

Casa Nicolae Caranfil, str. Emile Zola 2

La taille directe se aplică și în arhitectură, nu numai în sculptură.

Între planurile de pe hârtia de calc, cu machetă amănunțită și ridicarea pe teren, a ieșit un decalaj. Realizarea nu corespundea viziunii interioare a arhitectului. Beneficiarul, fără sensibilitate optică, nu vedea nimic eronat. Era mulțumit cu prima versiune a căminului său, ridicat, până la jumătate, de roșu, din cărămidă. Prețuia pe arhitectul-artist. Avea și parale. I-a îngăduit să dărâme și să reînceapă după visul său interior.

A doua versiune a casei din Aleea Vulpache a fost ridicată, la roșu, în întregime. I s-a pus și un acoperiș provizoriu.

Artistul a socotit că nu se integrează, complet, în peisagiu, nici de astă dată. Nu corespundea cerințelor sale lăuntrice și nu exprima structura caracterologică a beneficiarului.

A cerut iarăși voie ca să dărâme.

I s-a îngăduit.

A treia, și ultima versiune, este o mică bijuterie, o capodoperă de epocă, în stilul de odinioară, în materie de locuință individuală, pentru un anumit gen de intelectual monden și întreprinzător.

Casa Nicolae Caranfil, str. Emile Zola 2

Casa Nicolae Caranfil, str. Emile Zola 2

Casa Nicolae Caranfil, str. Emile Zola 2

Am narat aceste întâmplări ale artistului arhitect Octav Doicescu pentru a lumina epistola de mai jos. Doicescu este un brâncușian în spirit și în metoda de lucru.

Iat-o în fragmente:


Bucureşti, iulie 1964
Dragă Petrache,

„... aș dori ca aceste amintiri ale tale, plănuite despre Brâncuși, să nu fie legate de numele Doicescu. Ele să fie (aici sunt de acord) numai o certitudine pentru tine.

Valoarea lui Brâncuși și valoarea studiului tău nu se îmbogățesc cu nimic prin apariția unui nume sau al unor nume absolut întâmplătoare.

Eu am profitat mult de la sculptorul Constantin Brâncuși. Poate că el nici nu a știut vreodată. Eram la o anumită vârstă, când trebuia să mă încheg, într-un fel. Și Brâncuși m-a ajutat cu natura lui afurisită, cu personalitatea lui aforistică, cu zgârcenia dăruirii intimităților lui veritabile și sufletești. M-a învățat ca să am o profundă încredere, și integrală, în calitatea poporului român.

Nici o întâlnire și nici un schimb pe care l-am avut vreodată cu filosofi, cu regi, cu principi, cu președinți de republici, cu creatori și oameni de rând nu mi-au înnobilat sufletul mai puternic ca el, țăranul de la Dunăre, acel țăran român care, intre cele două războaie mondiale, ajunsese să fie intimidat și minimalizat de sărăcie și de lipsa de perspectivă în desăvârșirea lui.

Totdeauna, m-am considerat un țăran în felul meu, cu toate că mă trag din agricultori-moșneni care, la rândul lor, se trag din Bărbăteștii începuturilor, toți de la izvoarele Dâmboviței..."

(Octav Doicescu)

Constantin Brâncuși și Octav Doicescu în anul 1936



textul este preluat din volumul: Petre Pandrea, BRÂNCUȘI, AMINTIRI ȘI EXEGEZE, Ed. Vremea, București, 2009, pag. 279-282. Prima ediție a apărut la Editura Meridiane, București, 1967.

ultima fotografie care-i reprezintă pe Constantin Brâncuși și Octav Doicescu este preluată de pe Blogul Octav Doicescu