29 noiembrie 2013

Minunate case traditionale romanesti proiectate de arhitectul Liliana Chiaburu - articol de Adela Parvu

Articolul original aici: 

http://adelaparvu.com/2013/10/25/minunate-case-traditionale-romanesti-proiectate-de-arhitectul-liliana-chiaburu/

25 OCTOBER 2013 — ADELA PARVU

În sfârșit am găsit ceea ce căutam: un arhitect român care să proiecteze case tradiționale românești! Îi mulțumesc Ioanei, prietena mea de pe Facebook care m-a ajutat în privința asta. Și acum să-ți spun despre Liliana Chiaburu, care are o voce plăpândă, dar convingeri ferme. Povestea vieții ei profesionale este una foarte interesantă. A terminat facultatea de arhitectură în 1986, apoi, ca majoritatea arhitecților de-atunci, s-a angajat într-un institut de proiectări. În 1992 i s-a ivit ocazia să lucreze, pe lângă serviciul de la institut, în echipa arhitectului Nicolae Goga (1914 – 1995), un specialist din generația veche de arhitecți, la restaurarea Casei memoriale arh. Constantin Joja (1908 – 1991). Joja a fost un arhitect pasionat de restaurarea clădirilor istorice, el fiind autorul restaurării Hanului cu Tei, clădire căreia i-a redat aspectul de secol XIX pe care-l admirăm azi. Acum, știu că sunt multe nume și date, dar fii pe fază că e tare interesant.
adelaparvu.com despre case traditionale romanesti arh. Liliana Chiaburu (8)
Arh. Liliana Chiaburu
Arh. Liliana Chiaburu
Constantin Joja și-a lăsat casa moștenire Uniunii Arhitecților din România, dar care n-a fost prea interesată de ea. Prietenul lui de-o viață arh. Nicolae Goga a avut însă dorința ca această clădire să fie refăcută, iar munca dragului să coleg să fie transmisă mai departe. Liliana Chiaburu s-a trezit într-un colectiv de seniori unde a învățat despre principiile arhitecturii tradiționale, s-a familiarizat și cu ceea ce înseamnă arhitectura bisericilor din lemn, oricum cu tot ceea ce n-ar fi avut de unde să asimileze în școală. În 1994 lucrurile la institutul de proiectări s-au înrăutățit, iar din păcate și arh. Goga a murit un an mai târziu. S-a trezit fără serviciu, așa că s-a angajat ca și redactor la revista Patriarhiei Române. Acolo a avut parte să cunoască altfel de oameni, mai molcomi, mai aplecați către tradiții. Și-a scos din cap că e arhitect, dar după ceva timp, la începutul anilor 2000, un părinte a venit la ea și a rugat-o să-i proiecteze o căsuță la țară. Și pentru că ținea foarte mult la părinte, Liliana Chiaburu i-a proiectat o casă unde să se simtă fericit. A avut o abordare diferită față de cea obișnuită când ai de-a face cu un client. Ea chiar și-a dorit să-i ofere părintelui o bucurie. De atunci a înțeles că trebuie să facă arhitectură tradițională.
(cititi mai departe dand clic pe link-ul de mai jos)

11 noiembrie 2013

De ce nu iși fac bogații case tradiționale românești - DC News


Articolul original aici : 
http://www.dcnews.ro/2013/11/de-ce-nu-isi-fac-bogatii-case-traditionale-romanesti-interviu-cu-iz-de-poveste/



Cine nu și-ar dori să trăiască într-o casă mică, cochetă care să păstreze un iz de poveste din vremurile de demult? Există un architect român care poate transforma acest vis în realitate și asta pentru că  proiectează căsuțe tradiționale – la fel de frumoase ca cele de la Muzeul Satului.
(cititi mai departe dand clic pe link-ul de mai jos)