Atelierul de arhitectură

Despre regional - Contribuția acad. prof. dr. arh. Octav Doicescu

2012-01-08T20:21:00.001+02:00

pe 9 ianuarie 2012 se implinesc 110 ani de la nasterea arh. Octav Doicescu

drd. arh. Alin Toma Negoescu

preluare de aici
http://octavdoicescu.blogspot.com/2012/01/cultura-regionala-revansa-localului-si.html

Casa Nicolae Caranfil, str. Emile Zola nr. 2

Articolul de fata face parte din stradania autorului de incadrare a creatiei prof. arh. Octav Doicescu , a operei sale preponderent interbelica , in cadrul scolii nationale de arhitectura .

Viziunea profesorului arhitect Octav Doicescu cu privire la arhitectura moderna, romaneasca, ce trebuie promovata in orasele noastre , il recomanda arhitectilor de azi ca un precursor al ‘’ regionalismului critic", cu 50 de ani inaintea arhitectului Kenneth Frampton , ideologul si teoreticianul acestui curent din arhitectura moderna . Din 1980 pana astazi , regionalismul critic si- a dovedit actualitatea si forta . In secolul XXI , acest curent grupeaza opozitia fata de fenomenul de globalizare prezent in societatea moderna , globalizare care are ca scop principal stergerea trasaturilor specifice , traditionale , ale natiunilor , insasi termenul de “ natiune “ urmand a fi abandonat .

Deoarece Scoala nationala de arhitectura s-a bazat de la inceput pe contributia unor mari arhitecti de talia lui Mincu , Cerchez sau Petre Antonescu, sa vedem daca arhitecti moderni de talia lui Octav Doicescu , H. Delavrancea , P. Smarandescu , S. Ciortan etc. pot influenta in bine creatia arhitectilor romani de azi . Anticipand raspunsul, afirmam de la inceput ca arhitectura cu nuante lirice si urbanismul de tip organic ale profesorului Octav Doicescu constituie exemple de referinta in arhitectura romaneasca a caselor frumos concepute , aceste exemple inscriindu- se cu succes in diversitatea scolilor de arhitectura din Europa , in suita realizarilor importante din perioada interbelica . Urbanismul si arhitectura promovate de Doicescu se inscriu in cadrul contributiei arhitecturii romanesti la arhitectura europeana , in cadrul contributiei culturii noastre la cultura Europei .

In perioada postbelica a creatiei , perioada influentata de factorul politic ( cu handicapul neapartenentei arhitectului la partidul unic ) , de nocivitatea curentului realist socialist - curent impus din afara tarii , de concurenta neloiala a arhitectilor clientelari regimului comunist si de inaintarea in varsta a profesorului , Doicescu a continuat sa fie prezent in epoca cu lucrari mari , frumos concepute , cu studii teoretice, articole si cuvantari , dovedind crezul sau artistic de o viata ; aflam astfel legatura si continuitatea creatiei interbelice cu cea postbelica . Totodata mentionam buna cunoastere de catre profesor a arhitecturii vest si est europene , a arhitecturii din SUA , Brazilia , Mexic etc. prin deplasarile sale in strainatate ( trimis de statul roman, de Uniunea Arhitectilor sau calatorii particulare ), deplasari urmate de articole publicate in presa vremii sau de referiri ce apar in conferinte sau in activitatea de la catedra .

Toate cele de mai sus sustin dimensiunea de arhitect european a staturii profesorului . Poate si mai mult , gandindu- ne la primirea de catre Octav Doicescu a titlului de “Cetatean de onoare a orasului New York “ si a medaliei de argint a Targului mondial 1939 - 1940 , ca autor al proiectului ( si coordonator al realizarii designului interior ) la Casa Romaneasca si coautor al Pavilionului Romaniei , impreuna cu arh. G. M. Cantacuzino.
(cititi mai departe dand clic pe link-ul de mai jos)

Eseistul, filozoful si profesorul Sorin Alexandrescu arata in articolul sau “ Identitate in ruptura“, aparut in « Secolul XX »,1999 – 2000 , nr. 10-12, referitor la contextul istoric , geografic si politic al evolutiei tarii noastre, ca nu exista o cultura provinciala, ci exista cultura de mare calitate sau non- cultura , in principal datorata motivelor politice . Se arata ca exista o cultura a marginii ; ca romanii traitori la marginile a trei imperii - otoman, tarist si habsburgic , au creat in provinciile romanesti culturi de margine in raport cu centrele imperiilor amintite . Totusi, o cultura de margine nu este o cultura inferioara, ci este o cultura diferita de cea de la centru . Se arata in continuare ca aceste culturi de margine au sansa sa fie puternice deoarece, dupa disparitia imperiilor , practic nu mai exista centre , poate doar Washingtonul , apreciaza autorul . Culturile plasate intre vechile centre care nu mai exista , culturile de margine , devin cele mai creative . Culturile de margine se definesc mai bine drept “ culturi de interferenta “, noua Europa fiind mai degraba una a diferentelor fara sfarsit , nu una a blocurilor inchise , opuse unul altuia, precum Vestul, Estul si Mitteleuropa. In contextul aratat , “ culturile provinciale “ isi pot redobandi interesul , demnitatea si dreptul lor la existenta ; extremitatile devin la fel de interesante ca centrele , culturile provinciale fiind in fapt , culturi de interferenta . Sunt mentionate cateva tari avand puternice culturi , tari ca Finlanda, Portugalia, Polonia precum si tari aflate la granita catolicismului cu ortodoxismul ( zone de ruptura, na. ): Ucraina - Polonia, Serbia- Croatia , Transilvania sau tari mici, ca Olanda aflata intre Germania si Anglia , Belgia cu cele doua comunitati ale sale sau Elvetia tricomunitara. Toate aceste culturi sunt guvernate de acelasi principiu al crizei de identitate, al absorbtiei conflictuale ale unor unde culturale contradictorii, a unui model provincial, pe de- o parte molcom, pe de alta parte obsedat de ratare si lipsa de perspectiva .

Dupa ce filozoful Sorin Alexandrescu ne - a vorbit, in articolul amintit, de Europele uitate, neglijate si dispretuite care se vor vindeca de propriile lor temeri, sa trecem, in argumentatia noastra pro, privind cultura / arhitectura regionala, la marele filozof contemporan, din Karlsruhe - Germania, la Peter Sloterdijk , urmarind un fragment din cartea sa « In aceasi barca ». Cartea, aparuta in 1993, surprinde prin ideile actuale , idei cu aplicabilitate la cultura/ arhitectura regionala europeana.

Politica este gandita ca arta a posibilului care incearca sa dezamorseze un paradox pe care conceptul de umanitate il implica. Acest este faptul ca apartinem celor carora nu le co- apartinem. Arta posibilului se aplica la era industriala care trebuie sa- si asume « moartea lui Dumnezeu ». Centrul divino- monarhic al politicii clasice este inlocuit de « drepturile omului » care se situeaza intre epoca agrara ce piere si acel « cumva » ce se defineste in functie de caile de acces, gari, terminale si legaturi ( comunicare , comunicatii ).

Globalizarea dezvolta ultimele forme de politici clasice oferind o lume fara forma, o societate faraidentitate, un spirit postmodern al lipsei de fond, statul devenind un castel de nisip, la orizont ridicandu- se o internationala monstroasa a ultimilor consumatori. Autorul da culturii un rol terapeutic , cultura fiind un set de sonoritati care acordeaza coapartenenta pentru ca popoarele sa interpreteze impreuna . In absenta absolutului « arta repetitiei omului prin om » este la limita sferelor paleopoliticii si hiperpoliticii . « In aceiasi barca » este un titlu- concluzie pentru europenii ce au un destin comun : Europa unita .

Supravietuirea comunitatilor in postmodernism se ciocneste cu neajusurile conceptului postmodern (Fredric Jameson : Postmodernism or the Cultural Logic ofLatecapitalism/1991 ) : - o noua « lipsa de adancime » ce se regaseste in noua cultura a imaginii sau a simulacrului ; - o slabire accentuata a istoricitatii ca rezultat al ideii expuse mai sus ; - o relatie continua de tip « schizofrenic » a eului cu sine insusi ; - o relationare adanca a socialului cu o tehnologie cu totul noua , care este ea insasi ipostaza a unui sistem economic mondial cu totul nou ; - « pastisa » ca forma stilistica predominanta de exprimare in postmodernism ;

Inaintea epocii postmoderne , modernismul in arhitectura a fost si el aspru criticat. Stilul International practicat de Le Corbusier si Mies van der Rohe este acuzat de distrugerea orasului traditional si a culturii micilor comunitati care il alcatuiau. In postmodernism , arhitectii nu isi mai pot permite sa fie intimidati de limbajul moral puritan al modernismului ortodox in arhitectura :

- Prefer elementele hibride in locul unora « pure », compromisul mai degraba decat « sinceritatea », distorsiunea in dauna abordarii « limpezi » , ce este ambiguu fata de ce este « articulat », ceeace este inconsistent si echivoc mai de graba celui direct si clar . Sunt pentru o vitalitate ravasita mai degraba decat pentru o unitate evidenta . ( Robert Venturi : Complexity and Contradiction in Architecture/ 1966 ). Acelasi Robert Venturi ridiculizeaza deviza lui Mies van der Rohe « less is more », inlocuindu- o cu « less is bore » ( mai putin este mai mult / mai putin este plictisitor) . Aceasta noua expresie a devenit esenta noii arhitecturi moderne americane.

Ne intoarcem din nou la paginile lui Peter Sloterdijk din « In aceiasi barca » pentru a extrage esentialul din conceptele « individual, local, regional ». Peter Sloterdijk : In viitor nu va functiona o hiperpolitica fara revansa localului si a individului. Regiuni intinse se vor delimita de dictatul capitalismului globalizat asupra formei lumii, prin greve latente sau manifeste. [...] Parti semnificative ale populatiilor vor intoarce spatele cu o idiferenta dusmanoasa la tot ce e politic. Ar fi indicat sa ne pregatim pentru lupte seculare intre caracterele si regiunile lumii modernizator- globalizatoare si cele conservator- localiste. Motivul « revolutiei conservatoare », care a fost probat de doua ori trei generatii in miscarile de rezistenta catolicizante din centrul si sudul Europei, va face probabil o stralucita cariera interculturala sub semnul religiosului, culturalismului si regionalismului. Intr-o lume fara forma, intr-o societate fara identitate, vor fi provocate reintoarceri, reinsusiri si reverente in masa la vechile valori ( Peter Sloterdijk : « In aceiasi barca »).

Sa facem si noi reintoarceri, reinsusiri si reverente la textele filozofului roman Sorin Alexandrescu ( Modernism si antimodernism, din nou cazul romanesc - antologie de texte , scoala doctorala UAIM ). Autorul acorda cel mai mare credit curentului antimodern in Romania ( curent cu reintoarceri si reinsusiri « ale traditiilor locale si religioase legate de loc- spatiu- amplasament »). Termenul de « antimodern » a fost propus de Antoine Compagnon si coincide cu conceptul « modernism etic » ( Sorin Alexandrescu ») si « modernism epifanic » ( Griffin).

In Romania , blocul « antimodern » cuprinde valori de talia lui Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Noica, Comarnescu, Constantin Brancusi. Ei urmeaza linia Nietsche, Spengler, Dilthy- morfologia germana a artei, legata indirect cu Husserl si Heidegger, Pappini, Unamuno, Ortega y Gasset. Peter Sloterdijk urmeaza si el linia filozifilor germani amintiti.

Inainte de a trece la « arhitectura cu nuante lirice si a urbanismului organic » ce caracterizeaza creatia marelui arhitect roman Octav Doicescu ( 1902- 1981), sa poposim un timp in modernul nuantat al Regionalismului critic /1980 – concept al prof.arh. Kenneth Frampton , pentru enumerarea cele sase puncte ale regionalismului critic :

Incurajarea practicilor marginale si critice asupra modernizarii, fara abandonarea aspectelor emancipatoare ale dezvoltarii ; intelegerea arhitecturii si urbanismului ca acte limitate in sens spatial si temporal .

Initierea construirii ca act tectonic ; relatie clara si expresiva dintre structura si anvelopanta .

Proiectul de arhitectura sa fie legat esential de caracterul locului, de topografie si de caracteristicile climatice, prin care lumina si ventilatia naturala dobandesc un rol determinant in conformarea anvelopantei.

Favorizarea aspectelor fenomenologice ale perceptiei multisenzoriale, reinscrierea corpului uman in arhitectura.

Denuntarea simularii populiste a unei estetici vernaculare si recomandarea utilizarii unor resurse stilistice diferite, deopotriva traditionale si moderne.

Descentralizare si rezistenta impotriva omogenizarii globale caracteristica civilizatiei universale si culturii de consum, prin sprijinul acordat culturilor, practicilor si organizatiilor profesionale locale.

Iata ce ne spune prof. Arh. O. Doicescu in articolul « Spiritul arhitecturii Bucurestilor » aparut in cartea - program « Catre o arhitectura a Bucurestilor », autori : Marcel Iancu, Horia Creanga, Octav Doicescu, lucrare editata de Asociatia pentru urbanistica Bucurestilor, aparuta in 1930, cu 50 de ani inainte de lucrarea intemeietorului « Regionalismului critic » Kenneth Frampton – « Modern Architecture - A critical History » :

- Dorim o formula de altoire a spiritului romanesc pe arhitectura moderna, desigur asemanarea acestei arhitecturi cu vechea noastra arhitectura va fi numai spirituala ; arhitectura moderna se va dezvolta cu ajutorul materialelor locale si tinand seama de conditiile climaterice [...] Dezvoltarea arhitecturii locale preconizate de noi va trebui sa fie filtrata de cateva generatii [...] Alaturi de framantarile mestesugarului si artistului, trebuie sa vegheze insa si cetateanul. Locuitorii acestei cetati ( B u c u r e s t i u l ), deasupra proprietatilor individuale , au o proprietate colectiva : frumosul.

Citatul de mai sus, amintit in articolul : Alin Toma Negoescu « Mestesug si arta - Prof. Arh. Octav Doicescu ( 1902 – 1981 ) »revista ARHITECTURAnr. 2/ 2011 este intregit de ultimul paragraf, de incheiere : Arhitectul roman Octav Doicescu este un profet ( Kenneth Frampton si Harwell Harris : in viitor sustinerea oricarei culturi autentice va depinde substantial de capacitatea noastra de a genera forme vitale ale culturii regionale prin asumarea unor influente externe pe plan cultural ) ; in acelasi timp traditional si modern , umanist, artist- filozof- cetatean, a sfidat barierele geopolitice , a invins prin mestesugul si arta sa scurgerea timpului, devenind un clasic al arhitecturii romanesti ( G. M. Cantacuzino – Clasicismul ca stare de spirit ) .

Titlul eseului de fata : Cultura regionala – revansa localului si a individului , este sustinut de legatura pe care am gasit- o intre textele lui P.Sloterdijk si cele ale lui S. Alexandrescu, F. Jameson, R. Venturi, K. Frampton, Octav Doicescu.

Sunt desigur indatorat Scolii doctorale de la UAIM, ca pleiada de filozofi contemporani cu care am facut cunostiinta la cursuri , ne ajuta sa comentam creatia unui mare arhitect roman cu un pas mai departe decat ar fi putut fi facuta cu cativa ani in urma . Astfel conceptul de « Genius Locci » al lui Norbert Schulz este fericit completat si nuantat de catre « regionalismul critic « al lui Kenneth Frampton, iar criticului vehement al vernacularului si al traditionalului ( l- am numit pe Neil Leach ) ii putem opune acum pe Peter Sloterdijk in tandem cu Sorin Alexandrescu. De ce subliniem necesitatea opozitiei noastre fata de Neil Leach ? Pentru ca nu suntem de acord cu verdictul acestuia ca orice arhitect care agreaza locul, amplsamentul, traditia locala, este situat neaparat pe linia Heidegger- « Heimat « , fiind un « potential fascist » . Este aprecierea unui filozof ce traieste intr- un spatiu fara vechi traditii culturale , intr- o lume noua , globalizata , in care marea natiune americana se simte mai bine , creindu-si ascendente fata de statele vechii Europe care au scapat de frica imperiilor, a dictaturilor trecute ; ascendentul noului fata de vechi , a coastei de vest fata de coasta de est !

Pe noi, ca romani ce apartinem unei culturi de interferenta , unei culturi a nuantelor, important este ca linia « antimodernilor » : Eminescu, Brancusi, Blaga, este continuata de Noica, Eliade, Cioran , Tutea , parintele Staniloaie, iar linia arhitecturii lui Mincu, Cerchez si Ghika- Budesti este continuata in epoca moderna de lirismul celor mai buni cunoscatori ai culturii romanesti si modern - europene, seniorii arhitecturii romanesti contemporane : G.M. Cantacuzino , H. Delavrancea , O. Doicescu.

Cat priveste « revansa individului », dau mai jos un citat din articolul meu aparut in revista ARHITECTURA nr. 3/2011 , articol intitulat : Prezenta interbelica si postbelica a Prof. Arh. Octav Doicescu – interviu cu Andrei Doicescu , Paris, aprilie 2011 :

In materie de asemanari, interiorul imbracat in lemn al holului rectoratului Institutului Politehnic ( arh. Octav Doicescu ), pare proiectat de Alvar Aalto , semanand cu interiorul Pavilionului Finlandei la expozitia mondiala NY- 1939 . Este vorba de inrudirea in spirit a doi mari arhitecti (ce apartin unor « culturi de interferenta »), Doicescu- ca arhitect si teoretician al arhitecturii – fiind cel mai aproape de Aalto dintre romanii moderni . Ne gandim la eleganta si proportiile elementelor constructive si a celor decorative , sublinierea functionalitatii dar si a formei, prin tectonica materialelor de constructie folosite . Ce i- a lipsit lui Octav Doicescu sa ajunga la notorietatea lui Alvar Aalto ? O Romanie europeana, fara comunism si o pleiada de arhitecti romani de prima mana, selectati prin concursuri interne si internationale , cu care sa concureze. Echipa Alvar Aalto castiga concursuri obtinand premiile I, II, si III la aceeasi participare !

Din nou, influenta politicului . Parerea filozofului german Peter Sloterdijk exprimata in lucrarea « In aceiasi barca » , ne va incuraja spre concluzia urmatoare :

Indata ce parti semnificative ale populatiei vor intoarce spatele cu o indiferenta dusmanoasa , la tot ce e politic , abia atunci va fi inteleasa si creatia « marelui prezent » , prof . arh . Octav Doicescu .

Devine astfel clara necesitatea actuala a restituirii personalitatii Profesorului, care si- a pus amprenta pe o creatie de jumatate de secol de arhitectura romaneasca : 1930 - 1980. Revansa individului , a profesionistului Doicescu, va fi recunoscuta si de detractorii sai , odata cu « intoarcerea spatelui , cu o indiferenta dusmanoasa la tot ce e politic « , la tot ce e strain de spiritul culturii poporului roman. Lectia data noua de Profesor va fi inteleasa de cei care ii studiaza opera, de cei care vor intelege necesitatea asezarii corecte a valorilor in Romania .

Intr- o Europa in care se ruleaza cu viteze diferite ( economie si cultura ) , sa urmam exemplele arhitecturii regionale , locale, pentru marirea vitezei de inaintare prin realizarea unei revanse fata de cei care cultiva cultura imaginii , a formei fara continut , a unei arte fara forma ; « culturile mici » isi vor aduce aportul lor, de specific, la tezaurul umanitatii, acesta este trendul actual dupa ce omenirea va fi inteles efectele devastatoare ale uniformizarii prin extrema tehnologizare si globalizare . Profesorul Doicescu a vrut sa lase urmasilor o lume apropiata spiritual de valorile traditionale ale spatiului mioritic , carpato – dunarean, in speranta ca acesti urmasi vor duce mai departe faima interbelica a Romaniei prin formarea unor talente cultivate, deosebite .

Sansa dintotdeauna a arhitectilor romani a fost fabuloasa arhitectura populara ca sursa de inspiratie pentru arhitectura romaneasca culta, moderna ( ne gandim la folosirea elementelor decorative populare in pictura, de catre medicul- pictor Ion Tuculescu in crearea operei sale ... ) Nu analizam aici arhitectura neoromaneasca care, prin nenumaratele cladiri realizate, a dovedit ca nu a reprezentat o etapa convingatoare ce poate fi continuata astazi. Dar, potentarea arhitecturii contemporane in Romania , de catre arhitectura traditionala a satului romanesc , este posibila ? Regionalismul critic raspunde afirmativ, seniorii arhitecturii locuintei interbelice romanesti H. Delavrancea si O. Doicescu sustin prin arhitectura locuintei realizata de cei doi ca spiritul arhitecturii traditionale este viu ( demersul similar , al arh. Constantin Joja , demers aplicat la locuinte moderne cu mai multe nivele , a fost mai putin apreciat si chiar criticat serios dupa 1990) .

...Mare lucru aceasta imagine specifica. Ea nu e o inventie , ci o realitate esentiala care descrie si deosebeste chipul fiecarei asezari rurale. Caci satele romanesti nu sunt imagini anonime : ele au o netagaduita personalitate in infatisare. Ea vine din atat de vechea si diversa lor structura, din felul atat de variat de a cladi dar si din atat de felurita particularizare a unor valori de cultura materiala si spirituala. Si daca sociologii de pretutindeni vorbesc dcspre « un miracol rural romanesc », unitar in esenta si divers in bogatia expresiei, noi stim ca acesta nu e, de fapt, un miracol, ci o fireasca prelungire a unor stravechi traditii, ca nu e un miracol ci un exercitiu perpetuu de adaptare la istorie, o necontenita schimbare , dar in spiritul statorniciei, prin respectarea unor criterii esentiale in raporturile cu natura. Ca, de pilda, buna intelegere cu imprejurimile ( relief, arbori si ciudatenii ), pe care satul n- a tradat- o niciodata; sau discretia simtului masurii, ce n-a fost niciodata desmintita prin concurente neloiale cu situl ; sau chibzuinta fata de stramtorarile cadrului ( lunci inundabile, vanturi rele, terenuri alunecatoare ) peste care intelepciunea satului n- a trecut niciodata ; sau, in sfarsit, aceasta integrala intelegere a conditiilordate, a existentului, ce a ingaduit satului sa se cladeasca in libertatea « duhului pitoresc » si sa se invaluie, astfel, in farmecul sau specific...

Continuam sa citam din uitatul poet al satului traditional romanesc , Sebastian Moraru . ( « Aceste case taranesti « , lucrare aparuta in Scrisul Romanesc, Craiova , 1986 ) : Transfigurata de puterea simbolului si sustinuta in infinitele prelungiri de care acesta este capabil , casa se transforma intr- un dinamic mecanism metaforic [...]. Daca ne incumetam sa o privim astfel, simpla casa de taran devine un complicat si mestesugit mecanism poetic , in stare, astfel, sa recompuna, intr- o spatialitate care este a metaforei, mai mult decat a arhitecturii , si sub o stresina scunda , un intreg univers : cu iarba si cu flori , cu pasari si cu stele , si cu omul in mijlocul tuturor.

La 30 de ani de la moartea Profesorului , mare parte a « varfurilor » arhitecturii romanesti actuale , a practicienilor , a profesorilor si doctorilor arhitecti, a arhitectilor administratiei locale, vor avea parte de recunoastere nationala sau europeana ? Ca purtatori ai unor interese individualiste sau de grup, acestia nu apartin azi nici localului nici individualului. Mai grav este faptul , ca ei insisi , nu se considera urmasi ai unor inaintasi ai arhitecturii romanesti si se inscriu pe linia : noul omoara vechiul , noi o luam de la zero...

Vom avea « revasa uitarii » fata de o profesie care inceteaza sa mai aiba rolul ei in societate ? Proprietatea comuna , frumosul , va inceta sa mai fie legata de breasla arhitectilor in postmodernul romanesc ?

Singura sansa probabila a tinerilor arhitecti : reintoarcerea continua la antimodernismul « culturilor mici » in raport cu centrele de cultura actuale . Asteptam deasemenea revansa arhitecturii oraselor mici fata de arhitectura oraselor mari, revansa « arhitectilor mici », a tinerilor fata de senatorii de drept ( vezi mafia proiectelor ), revansa tinerilor studiosi care vin cu lectia invatata. Cu lectia adaptarii la modern a arhitecturii locale . Cu lectia profesorului Doicescu.

Aceasta poate fi sansa noastra , in contextul participarii la concursuri interne si internationale , in care sa se obtina de catre aceiasi echipa , a premiilor I , II si III !

Craciun cu bucurie!

2011-12-26T10:58:00.000+02:00

Craciun cu bucurie! si La multi ani! tuturor cititorilor acestui blog.

Imi cer iertare pentru ca in ultima vreme nu am mai raspuns la mailuri, zilele acestea sper ca voi raspunde acelora care cred ca nu e deja foarte tarziu sa le raspund. Pe viitor, cei care vor sa ma contacteze, pe langa mail, o pot face sunandu-ma la 0753/02.96.02 sau 0720/00.62.63.

Casa arhitectului Octav Doicescu (1902-1981) în Parcul Jianu (str. Mircea Eliade nr. 2), 1939

2011-12-11T23:00:00.004+02:00

Anii '50 - Încercări de preluare a elementelor de arhitectură tradițională românească

2011-10-31T23:49:00.008+02:00

.
Prezint în următoarele imagini textul articolului Cartierul de locuințe Băneasa apărut în Revista Arhitectura R.P.R., anul VII, nr 6 (61), noiembrie-decembrie 1959. Întregul articol însoțit de fotografiile care îl ilustrează îl găsiți pe Blogul Arh. Octav Doicescu.
Autorii articolului condamnă încercarea arh. Octav Doicescu de a prelua elemente de arhitectura tradițională românească. Interesant de citit mai ales de la fig. 6.

.

fig. 1.

fig. 2

pentru urmatoarele imagini dati clic pe link-ul de mai jos

fig. 3

fig. 4

fig. 5

fig. 6

fig. 7

fig. 8

fig. 9

fig. 10

fig. 11

fig. 12

fig. 13

fig. 14

fig. 15

foto 16

Un articol din 1993 : Monumentul "Calvarul Aiudului" - arh. Anghel Marcu (+1998)

2011-04-05T19:32:00.004+03:00

.

http://www.ziuaonline.ro/cultura/a-fost-odata/lucrarile-la-qcalvarul-aiuduluiq-intrerupte-de-scheletele-martirilor-ingropati-pe-rapa-robilor.html

In acest articol sunt suprinse intentiile celor care au demarat poiectul Monumentului "Calvarul Aiudului". Pentru acest proiect arh. Anghel Marcu a primit premiul Uniunii Arhitectilor din Romania.

a se vedea si postarea de aici

http://atelieruldearhitectura.blogspot.com/2010/04/arh-anghel-marcu-calvarul-aiudului-rapa.html

Cartierul Jianu (Primăverii), 1939 (1.) - arh. Octav Doicescu / str. Armindeni colţ cu str. Herăstrău

2011-03-29T00:00:00.002+03:00

Casa a fost poiectată pentru sociologul Dimitrie Gusti.

Casa Melik (Muzeul Theodor Pallady), sec. al XVIII-lea

2011-03-27T22:52:00.002+03:00

adresa : str. Spătarului nr. 22

Casa lui Nae Ionescu, 1938 - arh. G. M. Cantacuzino (1899-1960)

2011-03-25T22:21:00.007+02:00

O faţadă ce nu se vede de pe stradă cu câteva elemente bizantine

Curtea si colonada , partea de nord

Adresa : Bucureşti, Bd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 4, sector 1

Casa a fost construită în 1939 de către industriaşul Nicolae Malaxa pentru prietenul său, filosoful Nae Ionescu care a locuit şi a murit aici în 1940. După moartea sa, vila a fost reşedinţa mareşalului Ion Antonescu. Aici s-au ţinut câteva şedinţe ale Consiliului de Miniştri în timpul războiului.

In prezent este sediul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa (http://www.statiuneabaneasa.ro/).
.

imagini preluate din cartea Mihaelei Duculescu "George Mihai Cantacuzino (1899-1960) - Arhitectura ca temă a gândirii", Editura Simetria, Bucureşti, 2010

Pavilionul românesc (Casa Românească) la Expoziţia Universală de la New York, 1939 - arh. Octav Doicescu

2011-03-19T12:02:00.014+02:00

Mai 1938. Arh. Octav Doicescu (stânga), înainte de a se urca în trenul simplon

care l-a dus la Le Havre, de unde s-a îmbarcat spre New York.

La centru ing. August Schmiedigen, în dreapta arh. G. M. Cantacuzino

În prim plan este Pavilionul proiectat de arh. G.M. Cantacuzino,

iar în planul secund Pavilionul proiectat de arh. Octav Doicescu.

Pavilionul proiectat de arh. Octav Doicescu

(în această imagine şi în toate cele următoare)

Acuarele de ah. Octav Doicescu

De văzut şi aici :

http://books.google.ro/books?id=20TBYI5K46oC&pg=PA38&lpg=PA38&dq=romanian+pavilion+1939+new+york&source=bl&ots=JkIhR-v-1s&sig=oEfyh14PlINvgwREeah2akc8SgU&hl=ro&ei=y26ETem7DoXwsgaRyK2uAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=5&ved=0CDwQ6AEwBA#v=onepage&q=romanian%20pavilion%201939%20new%20york&f=false

si aici:

http://74.220.215.216/~smrocorg/culture.php

sursa imaginilor :

(3) : http://cgi.ebay.com/ws/eBayISAPI.dll?ViewItem&item=300507679576+ via Beren

(4) - (5), (10) - (18) : Andrei Doicescu (Paris) (vezi si aici : http://octavdoicescu.blogspot.com/2010/05/pavilionul-romanesc-la-expozitia.html)

(6) - (9) Revista Arhitectura n. 1 ianuarie-martie / 1941 cu tema 1891-1941 Semicentenarul Societatii ArhitectilorRomani

.link-urile de la final : via Beren

Restaurantul Românesc Băneasa (în prezent Restaurantul Casa Alba), 1930 - arh. Octav Doicescu

2011-03-06T15:06:00.006+02:00

arh. Octav Doicescu - Restaurantul Românesc Băneasa, 1930

(în prezent Restaurantul Casa Albă)

Vizualizare hartă mărită

.
.
.

Câteva case proiectate de Arh. Octav Doicescu în Cartierul Jianu (în prezent Cartierul Primăverii)

2011-02-15T10:50:00.005+02:00

Casa pe care Arh. Octav Doicescu a proiectat-o pentru sine

şi în care a locuit împreună cu familia

(aflată în prezent în proprietatea lui Dinu Patriciu)

Aceste imagini înfăţişează câteva dintre casele proiectate de Ah. Octav Doicescu în Cartierul Primăverii şi rămase nedesfigurate (încă ?) de către noii proprietari.

fotografiile au fost preluate din articolul
http://www.evz.ro/detalii/stiri/parintele-cartierului-primaverii-medaliat-la-new-york-921178.html
.
.
.

Interviu cu Andrei Doicescu despre Arh. Octav Doicescu

2011-02-14T22:58:00.015+02:00

Octav Doicescu, portret de Marcel Iancu

în broşura "Către o arhitectură a Bucureştilor"

EVZ: Cum se face că tatăl dumneavoastră a scăpat de închisoare după 1945?

Andrei Doicescu: Octav Doicescu nu a făcut puşcărie politică pentru că nu era membru al vreunui partid. În atelierul lui de proiectare lucrau şi câţiva tineri arhitecţi comunişti, printre care şi Pompiliu Macovei. După 1945, când începuseră epurările în cultură, Macovei a cerut ca Octav Doicescu să nu fie atins: era singurul care ştia despre Bucureşti tot ce se putea şti.

Tatăl meu nu a devenit niciodată membru al PCR, în ciuda privilegiilor care i s-au oferit de-a lungul timpului. Unul dintre ele – ofertă făcută în 1968 - a fost acela de a deveni reprezentatul României la UNESCO. Tata a refuzat şi l-a propus pe Pompiliu Macovei în loc. Aşa a ajuns Macovei la UNESCO.

La câţiva metri de cartierul Jianu, conceput de tatăl dvs, Marcel Iancu a proiectat celebrul său bloc cu şapte etaje - foarte controversat la vremea lui. Ce părere avea tatăl dvs. despre acel bloc?

Era prieten cu Iancu. Tata nu era împotriva "cubismului" sau, mai bine zis, a "stilului internaţional". Un bloc ca acela era normal pentru el.

Avea totuşi – are şi azi - şapte etaje. ONG-urile care luptă azi pentru conservarea patrimoniului ar fi protestat foarte tare. Regimul lui de înălţime nu l-a contrariat deloc pe tatăl dumneavoastră?

Blocul fusese ridicat de cel mai mare antreprenor al vremii: Aladar Zellinger, proprietar al companiei "Bazaltin". Zellinger a construit cartierul Jianu ireproşabil. În schimbul unui preţ bun pentru întreaga lucrare, s-a înţeles cu Primăria şi cu şeful Uzinelor Comunale Bucureşti să primească un teren pe care să-şi ridice propriul bloc. Poate fi o concesie criticabilă astăzi, dar asta este… Scopul principal fusese atins. Zona Jianu era splendidă, plină de trandafiri, fără trotuar, numai cu plăci de piatră.

Aladar Zellinger are o poveste extraordinară. A plecat din ţară prin1946, la Paris, unde a devenit milionar graţie talentului său de constructor. Şi-a schimbat numele în Aladar de Balkany, iar fiul lui s-a însurat cu Marie Gabrielle de Savoya, fiica ultimului rege al Italiei, Umberto al II-lea. Zellinger l-a chemat pe Octav Doicescu până târziu, în anii 1970, să lucreze cu el la Paris, dar tatăl meu a refuzat. Tot el a intervenit şi pe lângă guvernul francez să mă scoată pe mine din ţară.

De ce n-a vrut tatăl dumneavoastră să plece din ţară?

Poate fiindcă îşi făcuse o familie... Poate pentru că aştepta să vină americanii... Poate din patriotism... Nu ştiu, dar o viaţă întreagă, cu delicateţe, i-am reproşat refuzul de a pleca în SUA. Amicii lui constructori au insistat să-l scoată din ţară după 1947, când Jointul evreilor americani reuşise să scoată sute de persoane din România. Cred că şi-ar fi dorit să rămână încă din anii 1930 acolo.

MAI 1938. Octav Doicescu (stânga), înainte de a se urca în trenul simplon

care l-a dus la Le Havre, de unde s-a îmbarcat spre New York.

În dreapta, prietenul său G. M. Cantacuzino, iar la centru ing. August Schmiedigen
.

Pentru el, contactul cu SUA avusese un efect revoluţionar din punct de vedere profesional. De exemplu, în primă fază, antebelică, detesta betonul armat, a şi scris despre asta, dar, odată ajuns la New York, a fost atât de tare vrăjit de zgârie-norii Manhattanului încât optica lui s-a răsturnat definitiv. Imaginea Americii l-a urmărit toată viaţa, atât în plan profesional, cât şi în plan personal.

Cum a fost copilăria dumneavoastră în cartierul în care se mutase protipendada comunistă?

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost cel care a pus ochii pe acest loc. Liderii comunişti au început să se mute aici prin anii ‘50, dar spre zona vecină bazinului Floreasca de azi, nu în apropierea caselor concepute de tatăl meu. Odată cu mutarea lor în cartierul Jianu, la uşa noastră au început să bată tot felul de neveste de ştabi care ne întrebau chestiuni practice: unde-i canalizarea, unde se scurge mai ştiu eu ce... Voiau să li se repare toate defecţiunile, gratis, de către Gospodăria de Partid. Erau anii ‘60.

În această perioadă, la intervenţia Franţei conduse de Charles de Gaulle, lui Coposu şi celor două surori ale sale li s-a dat o casă vizavi de cea în care locuia Zaharia Stancu. Chipurile, ca să vadă occidentalii că familiei Coposu îi mergea bine. Eram martori ai unor scene suprarealiste: ţoapele comuniste nu ratau o ocazie să-i dea bună ziua lui Coposu, gândindu-se că, din moment ce locuieşte în Jianu, ar putea ajunge membru al guvernului. Oamenii nu prea se cunoşteau între ei.

Părinţii dumneavoastră primeau vizite, îşi continuau viaţa socială?

Veneau la noi G.M. Cantacuzino, Petre Pandrea, Elvira Godeanu şi Emil Prager, Clody Bertola. Lume de felul ăsta. Noi, copiii, ascultam ce vorbesc, trăgând cu urechea la uşile întredeschise. Tatăl meu era destul de reţinut în conversaţii faţă de noi, cei mici, în privinţa problemelor politice. Se temea că o să vorbim la şcoală.

Cum se raporta tatăl dumneavoastră la tradiţionalişti, la – să zicem - Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Ghica-Budeşti? Ce credea sincer despre stilul naţional? În adeziunea lui la modernism exista şi o doză de inconoclasm, de contestare a predecesorilor?

Nu l-am auzit niciodată glosând despre Antonescu, Cherchez sau Ghica-Budeşti. Cred că-i respecta, dar voia să meargă mai departe, epurând bizantinismul greoi, aliniindu-se stilului "culei de la Măldărăşti", casa simplă, proporţionată la scara umană.

Cred că, într-un fel, era iconoclast, dar şi Creangă sau Duiliu Marcu au fost iconoclaşti. Lucrările lor au fost influenţate de arhitectura italian-mussoliniană. În toată Europa şi în SUA a existat stilul acesta neoclassic, cu coloane rectangulare: la Paris, la Washington - ministerele din jurul Capitolului, care nu stau deloc prost lângă o clădire mai veche .

Cum se explică strânsa prietenie dintre tatăl dumneavoastră şi G.M. Cantacuzino? Doicescu era de stânga, preocupat de proiectele economice, iar G.M. Cantacuzino era un aristocrat get-beget, cu studii în Occident...

Cantacuzino nu era adeptul dreptei obtuze a epocii, era de dreapta prin prisma familiei din care se trăgea. Nu a făcut niciodată caz de ideologia de dreapta, aşa cum tatăl meu era pentru progres fără să se fi înregimentat în vreun partid. Prietenia lui Octav Doicescu cu G.M. Cantacuzino nu a avut nimic contradictoriu. Era o fuziune benefică de idei, deşi Cantacuzino era "nobil".

Când Cantacuzino a ieşit din puşcărie, în 1953, pentru o perioadă de timp, a locuit la noi acasă. I-a unit, ca şi pe alţi colaboratori ai revistei "Simetria", dilema obsesivă: România trebuie să se îndrepte spre Occident sau spre Orient, în estetica oraşului?

Tatăl meu voia să termine definitiv cu influenţele bizantine din arhitectura românească şi să curme veşnicele referinţe la biserică. Toate pavilioanele expoziţionale ale României, din 1900 până în 1939, fuseseră biserici. Atât la Turnul Dezrobirii de la Chişinău, cât şi la turnul Casei Româneşti de la New York, el a tăiat referinţele la turla bisericească, laicizând ambele monumente. Cu greu a putut să-i impună ideea asta lui Mihai Antonescu (ministrul de externe – n.r.), dar, până la urmă, a reuşit.

Octav Doicescu fusese, în anii 1930, membru al grupului de prietenie cu URSS. Cum de a acceptat să proiecteze Turnul Dezrobirii care celebra înfrângerea "poporului sovietic prieten"?

Povestea "prieteniei cu URSS" e povestită de Petre Pandrea în cartea "Memoriile Mandarinului valah". Zice cam aşa: "L-am sunat pe Octav Doicescu să-i spun că asociaţia Prietenii URSS e interesantă. Mi-a răspuns: "Bine, înscrie-mă şi pe mine"". Şi aşa a rămas. Nu ştiu să fi fost vreo reuniune a acestei asociaţii. Monumentul Dezrobirii l-a făcut ca român, nu ca "prieten al URSS". Nu mi-a vorbit niciodată despre asta.

Ce relaţie avea tatăl dumneavoastră cu Nicolae Caranfil - şeful Uzinelor Comunale Bucureşti?

O relaţie bună. Caranfil, împreună cu inginerul Emil Prager, e cel care a făcut lobby la primarul de-atunci ca o mlaştină numită "Herăstrău" să fie asanată şi transformată în parc, iar partea construibilă să fie utilizată pentru casele angajaţilor Uzinelor Comunale Bucureşti. Scriitorul Victor Ion Popa şi sociologul Dimitrie Gusti au propus ca o parte din casele tradiţionale, aduse în Bucureşti cu ocazia expoziţiei din 1936, să se transforme în Muzeu al Satului. Important la actualul cartier Primăverii este, cred, faptul că aceste case erau pentru inginerii şi tehnicienii Uzinelor Comunale. Era capitalismul paternalist, răspândit, la vremea aceea, prin toată Europa.

Cum vi se pare că s-a proiectat în Bucureşti după 1990?

Personal, o vizită în Bucureşti îmi face rău. Este o incoerenţă totală. Alăturarea unor mastodonţi de sticlă şi oţel la vechi case boiereşti e un nonsens. Specula imobiliară a permis dizarmonii evidente. Corupţia este generalizată, iar goana după bani îi face pe arhitecţi să accepte lucrări de un prost gust teribil.

Mulţi arhitecţi de azi acţionează ca nişte firme de consultanţă pentru clienţii lor: îi ajută să găsească breşe în legislaţia de urbanism, întocmesc documentaţii false etc. V-a povestit tatăl dumneavoastră de situaţii similare în peisajul anilor 1930?

Nu cunosc dispute de acest gen în perioada interbelică. Erau controverse de alt ordin. Am presa epocii. De exemplu, disputa privind Halele Obor care, iniţial, trebuiau construite de Octav Doicescu, dar, din motive tehnice, de concepţie, i-au fost atribuite lui Horia Creangă. Sau blocul "Banloc" care, fiind roşu, i-a şocat pe puriştii vremii. Nu erau discuţii financiaro-speculative.

Există situaţii asemănătoare în Franţa de astăzi?

În Franţa, regulile sunt stricte. Nu se poate trişa cu legea, nu se poate aduce hidosul în oraş. S-a întâmplat chiar să se dărâme nişte vile de pe Coasta de Azur, construite de nişte saudiţi. Au existat controverse privind Muzeul Beaubourg, Piramida de la Luvru. Repet, sunt dispute de ordin funcţional, mai ales când ţin de interesul public.

interviu realizat de Ionuţ Stănescu

interviu preluat din Evenimentul Zilei din 14 febr. 2011

http://www.evz.ro/detalii/stiri/parintele-cartierului-primaverii-medaliat-la-new-york-921178.html

Arh. Octav Doicescu - Părintele cartierului Primăverii, medaliat la New York

2011-02-14T22:38:00.007+02:00

EVZ prezintă portretul lui Octav Doicescu, arhitectul care a creionat cartierul protipendadei bucureştene şi care, înainte de a deveni prizonierul îngheţului comunist, a primit cetăţenia americană.

Octav Doicescu a conceput Parcul Herăstrău, a desenat primele case în cartierul Jianu, numit astăzi Primăverii, şi a repurtat cel mai mare succes înregistrat vreodată de România la o expoziţie internaţională. A proiectat clădirea Operei, imobile pentru activităţi sportive, blocuri rezidenţiale şi - ultimul gest al unei cariere longevive – a conceput ansamblul Politehnicii Bucureşti.

40 de case modeste

Cartierul Primăverii, pe care protipendada comunistă l-a lăsat moştenire protipendadei de astăzi, a fost conceput, iniţial, pentru a oferi locuinţe angajaţilor Uzinelor Municipale Bucureşti – o societate de stat, din subordinea primăriei, însărcinată, la vremea aceea, cu distribuţia de gaze, electricitate şi apă, cu cu igienizarea şi înfrumuseţarea Capitalei. Doicescu a proiectat aici aproximativ 40 de case, de dimensiuni modeste, pe măsura puterii de cumpărare a destinatarilor, dar şi în acord cu convingerile sale teoretice, ale unei arhitecturi minimaliste, discrete, eliberate de încărcătura stilului tradiţional.

Printre ele se găsea şi casa proiectată pentru profesorul Dimitrie Gusti, o locuinţă cu un etaj şi-un foişor care găzduia încăperea de lucru a savantului. (După 1990, casa lui Gusti a fost locuită de Ion Raţiu, iar azi este proprietatea antrenorului Mircea Lucescu.)

Ciclul "Luna Bucureştilor"

În 1935, Octav Doicescu s-a ocupat de organizarea primei expoziţii din ciclul "Luna Bucureştilor": o demonstraţie anuală de arhitectură şi urbanism, inspirată de manifestări similare ţinute în Italia lui Benito Mussolini. Expoziţia se desfăşura sub patronajul lui Carol al II-lea, dura 30 de zile, evoca trecutul şi încerca să anticipeze viitorul edilitar al Capitalei.

Cu acea ocazie, Doicescu a proiectat "Fântâna Zodiac" - o arteziană placată cu mozaic, care rezistă şi astăzi în Piaţa Libertăţii şi, un an mai târziu, "Fântâna Mioriţa" aflată la intrarea în cartierul Băneasa.

În 1936, la sugestia lui Dimitrie Gusti, a sistematizat o zonă de mlaştini, secată şi transformată în parcul numit azi Herăstrău.

Casa din America

În 1939, a fost însărcinat să proiecteze o casă românească la expoziţia internaţională de la New York. Lucrarea lui s-a bucurat de un foarte mare succes şi a fost recompensată cu medalia de argint a târgului.

Ca urmare, Fiorello LaGuardia - legendarul primar al New Yorkului - i-a conferit, în octombrie 1939, titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

Fântâna Mioriţa, restaurantul Grădinii Botanice şi Opera Română

Doicescu a proiectat fabrica de cauciucuri de la Floreşti, restaurantul din Grădina Botanică Bucureşti, clubul nautic de la Snagov, casa de odihnă a societăţii Gaz-Electrica de la Snagov - privită ca una dintre cele mai reuşite clădiri ale sale - yacht-clubul din Herăstrău, Cabana Babele, Cercul Militar din Piteşti, actualul sediu al Consiliului Naţional al Cinematografiei, a ilustrat coperţi de carte, a semnat desene, gravuri şi acuarele.

Proiecte rămase pe hârtie

În 1938, a conceput planurile a ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai mare zonă verde a Bucureştiului: Parcul Olimpic al Capitalei. Proiectul presupunea exproprierea a o mie de case particulare, asanarea lacului Plumbuita şi crearea unui parc care să se întindă între actuala Piaţă Muncii şi Spitalul Fundeni. Pe ruinele acestui plan edilitar, în perioada comunistă, a fost amenajat Parcul Stadionului Naţional.

Sfârşitul războiului l-a găsit pe Doicescu cu proiecte pentru construirea unor case tip - ieftine, din prefabricate, destinate muncitorilor - lucrare la care colaborase cu Emil Prager şi care încerca să răspundă crizei de locuinţe a păturilor sociale defavorizate, problemă resimţită acut încă din perioada interbelică. Proiectul nu s-a materializat.

Alte planuri importante nerealizate ale arhitectului: o aerogară la Băneasa, un sediu pentru Ministerului de Interne şi un studiu de sistematizare pentru Piaţa Universităţii.

Intervenţiile sovietice

În 1953, Doicescu a proiectat Opera Română, lucrare pe care criticii o consideră tributară realismului socialist. Fiul său, Andrei, comentează: "Opera este o bubă în cariera lui Octav Doicescu, însă trebuie ştiut că actuala clădire nu corespunde planurilor desenate de tatăl meu. Faţada de astăzi este consecinţa intervenţiei unui consilier cultural sovietic pe nume Zvedin. Erau, totuşi, anii ’50! O vină a lui poate fi faptul că dorea neapărat să construiască".

"Dacă nu ajungea arhitect, cred că s-ar fi făcut regizor"

Andrei Doicescu povesteşte că tatăl său, atunci când ridica aparatul foto în dreptul ochilor, făcea poze cu nemiluita: lua instantanee familiei şi încadra clădiri, coloane, capiteluri, până îşi atingea limitele rezistenţei fizice. Făcea poze mai întâi cu un aparat Leica, apoi, după ce s-a întors de la New York, folosea un Kodak. Un munte de fotografii, negative şi role de film de 16 mm a rămas de pe urma acestei pasiuni. "Dacă nu se făcea arhitect, cred că s-ar fi apucat de cinematografie".

Copiii petreceau clipe puţine alături de el, în zori şi noaptea. "Era atât de preocupat de proiectele lui şi de cursurile de la Arhitectură, muncea atât de mult, încât îl vedeam doar la capătul zilei, aproape prăbuşit de oboseală. Nu avea timp de familie, era obsedat de profesie".

Visul lui Miriam Hopkins şi Turnul Dezrobirii

Un număr din septembrie 1939 al săptămânalului interbelic "Gazeta Municipală" anunţa că o divă a Hollywoodului, îndrăgostită de casa românească pe care Doicescu o proiectase la New York, dorea să i se construiască una identică în împrejurimile Los Angelesului. Autoarea acestui vis era Miriam Hopkins, preferată a regizorilor William Wyler şi Ernst Lubitsch, rivală declarată a lui Bette Davis - cu care împărţea acelaşi bărbat - şi deţinătoare a unei nominalizări la Oscar. Nu ştie nimeni ce s-a întâmplat cu planurile edilitare ale actriţei.

Omagiu reîntregirii

După ce România, alăturându-se Germaniei hitleriste, a recucerit Basarabia, guvernul l-a comisionat pe Doicescu să realizeze un monument care să omagieze victoria. Aşa a fost construit Turnul Dezrobirii, în 1942, un impozant ansamblu arhitectural ridicat în apropiere de Chişinău - cu basoreliefuri şi fresce interioare - care, doi ani mai târziu, când Basarabia a fost reanexată de URSS, a fost distrus de tancurile sovietice.

Poşta de pe Banu Manta

Înverşunarea războiului a cunoscut şi manifestări mai blânde. Petre Derer, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, povesteşte că atunci când Doicescu a proiectat poşta de pe strada Banu Manta, învelită în cărămidă roşie, autorităţile de la Bucureşti i-au reproşat alegerea acestei culori. Ne aflam în plin război cu URSS, roşu era culoarea bolşevicilor, dar, în ciuda alergiilor pe care le-a stârnit, n-a atras asupra poştei furia unei alte demolări.

Casa lui Doicescu, achiziţionată de Dinu Patriciu

Dinu Patriciu, actualul proprietar al casei pe care Octav Doicescu a proiectat-o pentru sine însuşi în cartierul Jianu - în care arhitectul a trăit, a desenat şi a murit, în 1981 -, spune că a achiziţionat imobilul şi din motive sentimentale: "În primul rând, e un monument de arhitectură şi ar fi fost păcat să se risipească din cauza prostului-gust al unui nou proprietar. Nu i-am fost student domnului profesor Octav Doicescu, dar, pe vremea aceea, toţi îl ascultam cu încântare şi îl numeam, cu drag şi respect, «Moşul»".

Patriciu a pus o placă de marmură la intrarea în casă, cu următoarele vorbe, gândite acum 75 de ani de cel care a conceput imobilul: "Locuitorii acestui oraş, deasupra proprietăţilor individuale, au o proprietate comună: frumosul". E un citat desprins din broşura pe care Octav Doicescu a semnat-o alături de Marcel Iancu şi Horia Creangă - "Către o arhitectură a Bucureştilor" - un compendiu de principii inovatoare, idei limpezi şi generoase, dar şi fraze care astăzi ar părea adevărate erezii la adresa patrimoniului naţional construit.

"Nu i-am fost student domnului profesor Octav Doicescu, dar, pe vremea aceea, toţi îl ascultam cu încântare şi îl numeam, cu drag şi respect, «Moşul»"

DINU PATRICIU, arhitect, om de afaceri

Născut la Brăila, urbanist la Bucureşti

Octav Doicescu s-a născut în 1902 la Brăila. A absolvit liceul la Ploieşti, unde a cunoscut-o pe viitoarea soţie, Suzana Carapancea, fiica prefectului din Prahova şi nepoata colonelului Dimitrie Papazoglu, istoric al Bucureştiului. Doicescu a avut doi fii, Anton - arhitect, şi Andrei - critic de artă care, în 1969, a plecat în Franţa unde trăieşte şi astăzi. Octav Doicescu a predat la Institutul "Ion Mincu" şi este al treilea arhitect primit în Academia Română, după Petre Antonescu şi Duiliu Marcu. În 1935 a semnat, alături de Marcel Iancu şi Horia Creangă, broşura "Către o arhitectură a Bucureştilor", manifest care punea în discuţie modernizarea urbană a Capitalei. S-a numărat printre fondatorii revistei de estetică "Simetria", alături de arhitectul G.M. Cantacuzino, de care l-a legat o prietenie strânsă.

articol de Ionuţ Stănescu

(cititi mai departe si interviul lui Andrei Doicescu despre Arh. Octav Doicescu
http://atelieruldearhitectura.blogspot.com/2011/02/interviu-despre-arh-octav-doicescu-cu.html)

articol preluat din Evenimentul Zilei din 14 februarie 2011
http://www.evz.ro/detalii/stiri/parintele-cartierului-primaverii-medaliat-la-new-york-921178.html
.
.

Arhitectură din Oltenia - două fotografii din 1931

2011-02-11T19:31:00.004+02:00

Cula Cornoiu

(în prezent în incinta Muzeului de la Curtişoara, Gorj), fotografie din 1931

Casă din Oltenia, fotografie din 1931

sursa imaginilor: Andrei Doicescu

SPAŢIUL MODERNITĂŢII ROMÂNEŞTI 1906-1947 (raportul dintre modern şi tradiţie)

2010-10-25T15:12:00.002+03:00

În perioada 27 octombrie - 12 decembrie 2010, Ordinul Arhitecţilor din România vă invită la expoziţia-eveniment SPAŢIUL MODERNITĂŢII ROMÂNEŞTI 1906-1947, un proiect cultural posibil la noi în ţară o dată la 10 de ani, găzduit în Sala Oaspeţi a Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 27 octombrie, ora 18:00, în sala Oaspeţi şi va fi urmat, la ora 19:00, de un performance de / cu Mircea Florian intitulat „Predaţi-vă, sunteţi expuşi!”, realizat cu sprijinul Fundaţiei Mircea Florian.

Prezentând cel mai mare fond de desene de arhitectură expuse vreodata la noi în ţară în original, proiectul beneficiază de experienţa istoricului de artă şi arhitectură Carmen Popescu (Franţa), comisarul general al expoziţiei, şi este finanţat din timbrul arhitecturii.

Expunerea se va baza pe fondurile de desene de arhitectură a trei arhitecţi marcanţi ai epocii: Paul Smărăndescu, Henriette Delavrancea-Gibory şi Octav Doicescu. Celor 137 de lucrări expuse în original li se vor adăuga obiecte de artă decorativă (mobilier, corpuri de iluminat etc.), picturi, fotografii şi filme de epocă ce vor fi proiectate în sala expoziţiei.

Expoziţia îşi propune să surprindă imaginea complexă a alcătuirii modernităţii româneşti şi va pune în evidenţă raportul dintre modern şi tradiţie revelând rolul jucat de cea din urmă cât şi diversitatea accepţiunilor primite de-a lungul perioadei respective în alimentarea şi modelarea modernităţii.

Cititi mai mult aici:

http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/spatiul-modernitatii-romanesti-ro.html

Luna Bucureştilor 1936 - Arh. Octav Doicescu

2010-08-07T09:12:00.008+03:00

"Luna Bucureştilor 1936"

organizată în Parcul Naţional Regele Carol al II-lea (Herăstrău)

1. România,   2. Cehoslovacia, 3. Iugoslavia, 4. Pavilonul Regalitaţii,
5. Liga Naţională, 6. Pavilonul Municipal, 7. Pavilionul cultural,
8. Mica industrie, 9. Asistenţa socială, 10. Timbre, 11. Poşta, 12-13. WC,
14. Administraţie, 15-16. Case de bilete, 17-18. Restaurante, 19-20-21. Cofetării.

Curtea de Onoare a Expoziţiei

Pavilionul Regalităţii

Stâlpii decorativi de la intrarea Expoziţiei

Pavilionul România - Cehoslovacia - Iugoslavia

Pavilionul Micii Înţelegeri - Cehoslovacia

Aceste clădiri proiectate de Arh. Octav Doicescu au fost ridicate special pentru Expoziţia "Luna Bucureştilor 1936" în Parcul Naţional Regele Carol al II-lea (Herăstrău). După încheierea expoziţiei care a durat o lună de zile, ele au fost demolate.

mai multe imagini aici:

http://lunabucurestilor.blogspot.com/2010/08/luna-bucurestilor-1936-partea-i-arh.html

sursa imaginilor:
(1), (3), (4), (6) Ionel C. Ioniţă - O "lună" din istoria Bucureştilor, Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, 1998
(2), (5) dl. Andrei Doicescu (Paris) - fotografii din arhiva personală
.
.
.
.

Blogul LUNA BUCUREŞTILOR

2010-07-25T09:44:00.002+03:00

LUNA BUCUREŞTILOR

1936-1940

http://lunabucurestilor.blogspot.com/

Arh. Henrieta Delavrancea - Casa Prager (1936), B-dul Aviatorilor 92

2010-07-11T22:54:00.023+03:00

Casa a fost demolată în decembrie 2009.

Următoarele imagini arată cum devenise casa proiectată de Henrieta Delavrancea după transformările facute de beneficiari de-a lungul anilor: goluri de ferestre mărite, logia de la etaj închisă cu tâmplărie, copertina peste intrarea de la parter capătase o închidere şi apăruse astfel un vestibul...

Intervenţii "minore", dar care îi modificaseră mult aspectul.

Aspectul iniţial

Despre istoria acestei case citiţi aici:

http://www.casamea.ro/blog/casamea/de-la-clasare-la-demolare-in-24h-1303.html

sursa imaginilor:

(1)-(4) , (5) , (8)-(9)

http://picasaweb.google.com/razvanluscov/HenrietaDelavranceaCaseDinBucuresti

(6)-(7)

http://www.casamea.ro/blog/casamea/de-la-clasare-la-demolare-in-24h-1303.html

O grădină

2010-06-27T22:31:00.009+03:00

...

Grădina de la Corbeanca a D-nei Ecaterina Bălănescu,

26 iunie 2010

Vasile Gorduz (1938-2008) - Expoziţie retrospectivă la Palatul Mogoşoaia

2010-06-19T19:22:00.016+03:00

Imaginile lucrarilor expuse le gasiti aici:
.

http://www.facebook.com/pages/Salonul-Nou/101675179873349#!/album.php?aid=9772&id=101675179873349&ref=mf
.

http://www.facebook.com/pages/Salonul-Nou/101675179873349#!/album.php?aid=9930&id=101675179873349&ref=mf
.

http://www.facebook.com/pages/Salonul-Nou/101675179873349#!/album.php?aid=9931&id=101675179873349&ref=mf
.

.
..
.

Arh. Octav Doicescu - Luna Bucureştilor 1935

2010-06-18T13:48:00.006+03:00

Aceste case au fost construite în Parcul Carol cu ocazia manifestărilor prilejuite de Luna Bucureştilor 1935.

sursa imaginilor: dl. Andrei Doicescu (Paris)

mai multe imagini găsiţi aici:

http://octavdoicescu.blogspot.com/2010/05/luna-bucurestilor-1936-bucuresti_07.html

Arh. Liliana Chiaburu - Sobă la Dudu

2010-05-20T13:17:00.009+03:00

Pagina Facebook Arhitectura tradiţională românească aici .

Arh. Octav Doicescu - Proiect pentru Aerogara Băneasa, probabil 1947, Bucureşti

2010-05-06T22:44:00.002+03:00

sursa imaginii:

dl. Andrei Doicescu de la Paris în posesia căruia se află proiectul.

mai multe imagini la adresa :

http://octavdoicescu.blogspot.com/2010/05/proiect-pentru-aerogara-banesa-probabil.html

Case din Vâlcea

2010-05-05T01:09:00.002+03:00

Conacul Disescu - Sărăcineşti, Vâlcea

Casa Mărgineanu - Vlădeşti, Vâlcea

Casă din Vlădeşti, Vâlcea

Casă din Oteşani, Vâlcea

Pietrari, Vâlcea

sursa imaginilor:

Arhitectura populară românească - Regiunea Piteşti, Florea Stănculescu, Adrian Gheorghiu, Paul Petrescu, Paul Stahl (Bucureşti 195... anul nu este precizat)

Propunere pentru cladirea Ministerului de Interne şi sistematizarea Pieţii Palatului (proiect nerealizat), 1938 - Arh. Octav Doicescu

2010-04-28T09:14:00.021+03:00

Vedere perspectivă spre clădirea Fundţiei Regele Carol

Vedere perspectivă în Piaţa Ministerului de Interne

Ministerul de Interne - vedere de ansamblu

Amenajarea pieţelor Palatului Regal - planul în vigoare (1938)

Piaţa Revoluţiei în anul 1996

Piaţa Palatului în anii 1920 - vedere aeriană

sursa fotografiilor:

(1) - (4) imaginile au fost preluate de pe site-ul Arh. OCTAV DOICESCU şi fac parte din Arhiva personală a d-lui Andrei Doicescu de la Paris.

(6) locuri în bucureşti...

arh. Henrieta Delavrancea - Casă la Drăghiceni, jud. Olt, 1936

2010-04-17T22:01:00.008+03:00

Eustaţiu Stoenescu, Conacul de la Drăghiceni, 1941

sursa imaginilor:

(1) - (2) Grigore Ionescu - Arhitectura pe teritoriul Romaniei de-a lungul veacurilor, Ed. Academiei, Buc., 1982

(3) - (8) http://picasaweb.google.com/razvanluscov

Casa Hagi Prodan - Ploieşti

2010-04-12T00:00:00.011+03:00

.
imagini de epocă
.

imagini de dinainte de restaurarea recentă

imagini de după restaurare
.

releveul şi planul casei
.

sursa imaginilor:

(1) Grigore Ionescu - Arhitectura Romaniei, Buc., 1971, preluare din Silvia Păun - Romania, valoarea arhitecturii autohtone, Ed. Per omnes artes, Buc., 2003

(2), (12-13) Grigore Ionescu - Arhitectura pe teritoriul Romaniei de-a lungul veacurilor, Ed. Academiei, Buc., 1982

(3) Clişeul nr. 2637 din Fototeca Bibliotecii Uniunii Arhitecţilor din Romania, preluare din Silvia Păun - Romania, valoarea arhitecturii autohtone, Ed. Per omnes artes, Buc., 2003

(4) museum.ici.ro

(5) Ioan Donca

(6) www.totalturism.ro

(7-11) Lucian Vasile www.republicaploiesti.net (toate fotografiile de după restaurarea casei)

Mai multe imagini gasiţi aici www.republicaploiesti.net

Arh. Octav Doicescu - Scaun românesc

2010-04-09T07:04:00.009+03:00

Scaun "Românesc" desenat de arh. Octav Doicescu pentru Expoziţia Universală de la New York din 1939. Scaune de acelaşi model dar mai mari, îmbrăcate în piele albă (de vacă, probabil) şi mai impozante au fost amplasate la Restaurantul din Pavilionul Românesc.

Scaunul acesta "mic" se află la Paris, în proprietatea d-lui Andrei Doicescu.

Să mărturisim Paştele! - Nae Ionescu

2010-04-03T19:25:00.006+03:00

În zilele astea ni se împlineşte jertfa făgăduită – şi mâine va răsuna imnul de bucurie al Învierii, pecetea mântuirii noastre, puntea dintre văzut şi nevăzut. Căci a înviat Dumnezeu-Omul, lăsând să irumpă realităţile de dincolo dincoace, şi a înviat Dumnezeu-Omul, deschizând poarta celor de dincoace înspre dincolo. [...]

Să mărturisim, deci, Paştele. Să facem ca cei simpli şi adevăraţi semnul crucii la fiecare act al vieţii noastre, slăvind şi sfinţind orice gust şi orice început, asigurându-le rodnicia. Căci omul nu poate trăi desprins de Dumnezeu şi cazna lui nu poate rodi în afară de El. Să facem semnul crucii, care nu înseamnează acceptarea suferinţei, ci, dimpotrivă, chezăşia mântuirii.

La Locul Căpăţânii crucea de supliciu străluceşte de toate nădejdile noastre împlinite. Nu vrem să coborâm strălucirea asta în noi?

...Să facem, deci, semnul crucii, mărturisirea Paştelor!

Nae Ionescu

Nae Ionescu, Teologia. Integrala publicisticii religioase, Ed. Deisis, Sibiu 2003. Ediţie îngrijită, introducere şi note de Dora Mezdrea
( textul preluat de pe Blogul lui Claudiu Târziu )

imaginile:

Horia Bernea - Cruce
Horea Paştina - Grădină cu struguri şi trandafiri
.
.
.
.

Arh. Anghel Marcu - "Calvarul Aiudului", Râpa robilor (Aiud) - proiect finalizat în 1993

2010-04-01T01:02:00.013+03:00

Monumentul Calvarul Aiudului în 1995

foto: sursa & sursa & sursa

PLIANTUL "CALVARULUI DE LA AIUD"

alcatuit de arh. Anghel Marcu si arh. Nicolae Goga

(pentru o mai bună vizualizare, daţi clic pe fiecare imagine)

Arh. Octav Doicescu - Turnul dezrobirii Basarabiei, Ghidighici, 1942 (distrus în 1944)

2010-03-29T02:23:00.045+03:00

Monumentul a fost distrus în întregime cu tunurile de către sovietici în 1944, la doar 2 ani dupa inaugurare.

„Turnul a fost construit din piatră albă cochiliferă şi oolitică scoasă din vestitele cariere de la Ghidighici şi Cricova, localităţi apropiate; a fost ridicat pe o colină în faţa oraşului Chişinău, în direcţia barierei Sculeni, pe partea stângă a şoselei ce vine dinspre Străşeni – Ungheni. Distanţa de oraş cca 2 km în poziţie geografică N-V. De aici se vedeau bine satul Ghidighici în partea nordică, pe moşia căruia a fost înălţat apoi spre vest satul Durleşti, spre est Cheile Bâcului şi calea ferată, spre S-E şesul Bâcului, în direcţia gara Visterniceni peste şes satul Petricani.

Monumentul a fost ridicat în 60 de zile. La el au lucrat peste 500 de muncitori. La cererea autorităţilor locale, lucrarea a fost concepută şi condusă de arhitecţii Octav Doicescu şi Dumitru Ghiulamila, şef de lucrări fiind Soare Stoianu.

Pe colină s-a construit o platforma de 60-50 m.p. şi pe o porţiune mai ridicată de cca 2 metri s-a înălţat ansamblul construcţiei, format din trei părţi:

1. Turnul – partea centrală (principală);

2. Blocul de piatră în faţă cu pisania;

3. Colonada (propilee) din stâlpi de piatră pe partea dreaptă a turnului.

Vederea oraşului era înscrisă între propilee şi blocul de piatră.

1. Construcţia turnului avea formă pătrată cu latura de cca 10-11 metri, înălțimea fiind de cca 30 metri, partea de sus cu creneluri, unde fâlfâia steagul tricolor al ţării. Pe feţele turnului erau încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stema României, a Moldovei lui Ştefan cel Mare, a Basarabiei, a judeţelor şi capitalelor importante.

Deasupra intrării în turn era un basorelief mare cu un fragment din Columna lui Traian reprezentând pe împăratul Traian şi câţiva generali din suita sa. Erau şi următoarele cuvinte „Ca şi Columna lui Traian, suntem unde am fost şi rămânem unde suntem”.

Uşa de la intrare era din stejar masiv, iar înăuntru te urcai pe o scară elicoidală cu 6 paliere-balcoane de popas, de pe care se vedeau fragmente din frescă cu lupte din istoria poporului român pe o pânză din jur, scene ce urmau să fie dăltuite în piatră sau marmură. Toţi marii voievozi urmau să fie reprezentaţi în această frescă de mare suprafaţă. Scara ducea sus la o camera de rugă şi reculegere pentru cei care s-au jertfit la eliberarea Basarabiei; harta era cu puţin sub nivelul terasei.

Împrejurul terasei se găsea o prispă din beton pentru cei care-l vizitau şi piatră dreptunghiulară pe care se putea sta. Drumurile de pe hartă care arătau direcţia de intrare în oraş unde s-au dus lupte cât şi străzi din Chişinău, încă mai trebuiau să fie marcate mai distinct. De sus se vedeau împrejurimile sub o formă panoramică încântătoare, iar pe timp limpede, senin, se vedea până la Nistru.

2. În faţa turnului era un bloc masiv din piatră de aproape 8 metri înălţime, cu o pisanie.

3. Colonada (propileele) - Erau în număr de 24 de stâlpi din piatră. Stând 12 în faţa altor 12, sus legaţi cu o centură din piatră, totul descoperit. Pe aceste propilee erau înscrise numele unităţilor care au luptat aici pentru eliberarea Chişinăului.

Aceste coloane de tip roman erau cu sens decorativ. De la capătul lor până la turn era o porţiune din plăci de marmură care dădea o notă deosebită acestei cărări de intrare în turn. În jurul platformei ridicate peste nivelul pământului din jur, cu întreg ansamblul monumentului s-au sădit pomi.

Inaugurarea turnului a fost făcută la 1 noiembrie 1942.”

Descriere monumentului a fost făcută de profesorul Vlad Dumbravă şi preluată din cartea Basarabia necunoscută a lui Iurie Colesnic

mai multe despre istoria monumentului citiţi aici stiri.romanism.net

.
Întregul material documentar pentru realizarea acestui articol ne-a fost pus la dispoziţie de dl. Andrei Doicescu (Paris).

Fotografiile de mai sus fac parte din arhiva personală a d-lui Andrei Doicescu

UPDATE (1):

imagini a căror sursă a fost furnizată de Beren

sursa:

https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/bild_zoom/bild.php?drehen=&zoom=100&rahmenGroesseX=125&rahmenGroesseY=125&gamma=1&jpegQualitaetZoombild=80&bildordner=%2Fsrv%2Fwww%2Fhtdocs%2Fofs21%2Fpraesbilder%2Farchiv_5%2Folf%2Fbestand_0000169068%2Ftitlaufn_0000170025%2F&originalBilddatei=0001.png

UPDATE (2):

Imaginea din satelit a locului unde a fost Turnul Dezrobirii Basarabiei (Chişinău).

http://wikimapia.org/16872036/ro/Locul-unde-a-fost-Turnul-Dezrobirii-Basarabiei

http://wikimapia.org/#lat=47.0656952&lon=28.7516713&z=19&l=0&m=b

Buna Vestire (acuarele) - Sorin Dumitrescu

2010-03-25T23:15:00.003+02:00

Sorin Dumitrescu, Buna Vestire - 5 studii / acuarele pe hârtie, 122 x 96 cm

Colecţia pr. Ioan Bizău

perluare din volumul :
Sorin Dumitrescu - Biserici - o arheologie vizuală a creativităţii şi stilisticii bizantine

Arh. Henrieta Delavrancea - Casa Constantiniu, Balcic, 1935

2010-03-20T10:35:00.008+02:00

sursa imaginilor: arh. Răzvan Luscov

planul casei preluat din Henrieta Delavrancea Gibory - arhitectură 1930-1940, autor Militza Sion, Editura Simetria 2009

Biserici de sat din împrejurimile Horezului - Vâlcea

2010-03-15T00:36:00.014+02:00

Biserica Sfântul Nicolae din Câinenii Mari

Biserica Sfinţii Voievozi din Câinenii Mici

Biserica din Măldăreşti

Biserica din Vioreşti, com. Slătioara

detaliu cu potecaşi, Biserica din Vioreşti, com. Slătioara

pentru o vizualizare mai bună, daţi clic pe fiecare cadru

imagini:

(1) Ghika Budeşti - Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi in Oltenia, vol. IV, Bucureşti 1936

(2) Kurt Hielscher - România: Natură, Clădiri, Viaţă Populară, 1938

http://www.tkinter.smig.net/Romania/Rumanien/index.htm

(3), (4), (5) fotografii realizate de Radu Oltean şi preluate de pe Art Historia

Georgios Kordis, Iaşi, 11 martie 2010

2010-03-12T01:54:00.017+02:00

A doua ediţie a Atelierului internaţional de pictură bisericească al grupului EIKONA, Iaşi, 11 martie 2010

prof. dr. Georgios Kordis
de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, Grecia
pictând Minunea din Colose a Sfantului Arhanghel Mihail
(pentru o mai bună vizualizualizare, daţi clic pe imagini)

Postările cu ediţia I-a a Atelierului international de pictură bisericească al grupului EIKONA le găsiţi dând clic pe eticheta pictură bisericească.

Conacul Bellu, Urlaţi, jud. Prahova

2010-03-06T18:02:00.010+02:00

imagini:

(1), (2) Silvia Păun - România, valoarea arhitecturii autohtone, Ed. Per Omnes Artes, Buc. 2003 (fotografii din anul 1982)

(3) Corina Nicolescu - Case, conace şi palate vechi româneşti, Ed. Meridiane, Buc. 1979

(5), (6), (7) Claudiu Pătraşcu - ART

Atelierul Internaţional de Pictură Bisericească (ediţia a 2-a)

2010-03-04T22:41:00.004+02:00

În zilele de 11 si 12 martie 2010 va avea loc la Iaşi Atelierul internaţional de pictură bisericească (ediţia a 2-a) cu participarea prof. dr. Georgios Kordis de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, Grecia.

În cadrul Atelierului prof. dr. Georgios Kordis va picta compoziţia Minunea din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail în tehnica tempera cu ou.

Atelierul este deschis publicului.

Georgios Kordis

.
Căutaţi postările cu eticheta pictură bisericească.

Biserica Sfântul Grigorie Palama din campusul Politehnicii, Bucureşti

2010-02-26T23:02:00.022+02:00

.
Duminica a II-a din Postul Paştelui -

Duminica Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului

fotografia de interior: arh. Tudor Rebengiuc
icoana Sfântului Grigorie Palama: Raluca Elena Coman

Viaţa Sfântului Grigorie Palama poate fi citită aici.

Viitorul expunerii "Horia Bernea" de la Muzeul Ţăranului Român

2010-02-21T22:23:00.020+02:00

imaginea din cadrul expunerii Crucea (Horia Bernea) de la MŢR

Sorin Dumitrescu vorbind despre preconizata desfiinţare a expunerii "Horia Bernea" de la Muzeul Ţăranului Român în cadrul emisiunii "Semnături celebre" de la postul Radio România Actualităţi din 17 februarie 2010 (ascultaţi începând de la minutul 7' 05")

Înregistrarea dezbaterilor care au avut loc la MŢR în 5 februarie 2010 privind viitorul expunerii "Horia Bernea"

Biserica cernită

2010-02-16T21:50:00.056+02:00

.
Începutul Postului Paştelui
.

Două fragmente din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul care se citeşte în prima săptămână din postul Paştelui, în rostirea PS Sebastian Paşcanu, actualul episcop al Slatinei pe atunci episcop vicar la Bucureşti, la Mănăstirea Antim, pe vremea când înca era stareţ părintele Sofian.

(din prima înregistrare ascultaţi începând de la minutul 13' 30" şi din a doua înregistrare doar până la minutul 18)

imaginea: Horia Bernea - Interior de biserică, ulei pe pânză, 81-114 cm, 1988

Case rurale cu geamlâc

2010-02-05T23:27:00.007+02:00

....

Casa stăreţiei de la Mănăstirea Nămăieşti, Argeş

Casă de la Mănăstirea Nămăieşti, Argeş

Casă din Olăneşti, Vâlcea

Casă din Târleşti, Prahova

Fotografiile fac parte din Colecţia arh. Constantin Joja şi au fost publicate în volumul Constantin Joja - Actualitatea tradiţiei arhitecturale româneşti, Editura tehnică, 1984, Bucureşti.

Sfinţi ierahi - reliefuri în bronz de Silvia Radu

2010-01-30T19:05:00.016+02:00

Reliefurile turnate în bronz ale Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan şi cel al Sfântului Ierarh Nicolae având deasupra Sfânta Treime au fost realizate de sculptoriţa Silvia Radu în 1994 şi se găsesc amplasate pe uşile Bisericii Sfântul Nicolae din satul Limanu (lângă Eforie Sud) .

.fotografii de Silvia Radu

arh. Şerban Sturdza & arh. Andreea Hangiu, "Şase grădini pentru o casă" - Casa Marcov, com. Voluntari

2010-01-27T18:34:00.020+02:00

fotografii: Andrei Mărgulescu

sursa & sursa & sursa

(pentru detalii daţi clic pe fiecare imagine)

Alt ansamblu proiectat de arh. Şerban Sturdza gasiţi dând clic aici: Casa monahală a Mânăstirii Şinca Veche

Troiţe vechi de lemn (2)

2010-01-22T11:04:00.018+02:00

desenele sunt preluate din cartea lui Romulus Vulcănescu,

Coloana cerului, Bucureşti, 1972

(pentru detalii daţi clic pe fiecare imagine)

Palatul Cotroceni - curtea interioară

2010-01-17T17:57:00.016+02:00

Brâul reconstituit al bisericii care se găseşte în mijlocul incintei Palatului Cotroceni

Foişorul de pe peretele exterior de est al Palatului Cotroceni

Fântâna Mioriţa de la Şosea şi o cişmea de piatră din incinta Palatului Cotroceni

2010-01-06T00:59:00.011+02:00

De Bobotează, apă, fântâni şi cişmele

Fântâna Mioriţa de la Şosea (1936) desenată de arh. Octav Doicescu

şi decorată de sculptoriţa Miliţa Petraşcu cu mozaicuri ilustrând balada Mioriţa.

A fost inaugurată cu prilejul Lunii Bucureştilor 1936.

Cişmea de piatră din incinta Palatului Cotroceni

(pentru a vizualiza detaliile, daţi clic pe fiecare imagine)

foto Fântâna Mioriţa: Wikipedia

"Făpturii îi trebuia cişmea ca să aibă izvorul într-însa" - Sfântul Grigorie Palama

2010-01-02T01:53:00.030+02:00

Cişmea, Muzeul Satului din Bucureşti

(replică a Fantânii lui Manole de la Curtea de Argeş)

Maica Domnului cu Pruncul pe tron
frescă de la Mănăstirea Dionysiou, Sfântul Munte Athos, sec. al XVI-lea

Pentru că suntem încă în perioada dintre Crăciun şi Bobotează, un cuvânt de mare frumuseţe al Sfântului Grigorie Palama la Naşterea Domnului

"Făpturii îi trebuia cişmea ca să aibă izvorul într-însa"
(citeste mai departe urmând link-ul de mai jos )

1. A naşterii celei feciorelnice este prăznuirea de astăzi şi negreşit cuvântul se va lăsa purtat în măreţia sărbătorii şi va înainta în adâncimea tainei atât cât este cu putinţă şi îngăduit şi timpul va permite, ca şi noi să ne luminăm după putere cu câte ceva din ale ei. Încordaţi-vă, deci, fraţilor, vă rog, şi ridicaţi şi voi cugetul vostru, ca aprinzându-se strălucit din dumnezeiescul meteor, să înţeleagă mai vârtos lumina dumnezeieştii cunoştinţe, fiindcă astăzi văd aceeaşi cinste a cerului şi a pământului şi urcuşul tuturor celor de jos fiind în întrecere cu coborâşul celor de sus. Oricum ar fi cerul cerurilor şi oricum ar fi apele cele de deasupra, care acoperă cele cereşti, şi oricum ar fi locul sau starea sau rânduiala celor mai presus de lume, nu au nimic mai de minunat sau de preţuit decât peştera şi ieslea şi decât pămătufurile şi scutecele pruncului, fiindcă nimic din toate cele care s-au întâmplat de la Dumnezeu de-a lungul veacurilor nu este mai de folos nouă sau mai dumnezeiesc decât Naşterea lui Hristos, pe care astăzi o prăznuim.

2. Cuvântul cel mai înainte de veci şi necuprins şi atotţiitor se naşte acum, după trup, în peşteră ca unul lipsit de cămin, de acoperiş şi de casă şi ca un prunc este aşezat în iesle şi se face văzut ochilor şi pipăit mâinilor şi se înfaşă în scutece. Nu se aduce lumii o alcătuire nematerialnică, ce mai înainte nu exista; nu trup veni prin naştere care după puţin timp să se descompună; nu trup şi suflet unite între ele spre alcătuirea unei făpturi raţionale, ci Dumnezeu şi trup uniţi prin suflet în chip neconfundat, într-un singur ipostas divino-uman, care a pătruns în timpul din urmă în pântece fecioresc, în care şi din care, prin bunăvoirea Tatălui şi prin împreuna săvârşire a Duhului, Cuvântul cel mai presus de alcătuire vine la alcătuire, şi, desprinzându-se acum de cele ale pântecului, se naşte ca un prunc, lăsând însă nestricate peceţile fecioriei. S-a născut fără pătimire, după cum fără pătimire s-a şi zămislit; aşa cum s-a arătat mai presus de plăcere pătimaşă întru zămislire, tot aşa şi întru naştere s-a arătat mai presus de dureri Născătoarea, după cum spune Isaia: «a născut înainte de veni peste ea chinul durerilor naşterii» (66, 7). A născut după trup pe cuvântul cel mai înainte de veci a Căruia nu numai dumnezeirea Îi este nebănuită, dar şi chipul unirii cu trupul de neînţeles, şi coborârea nedepăşită, şi înălţimea dumnezeiască şi negrăită a plămezii mai presus de orice minte şi orice cuvânt, aşa încât nici ea să nu poată suporta vreo comparaţie cu ceva din cele create. Căci chiar dacă Îl vezi acum născându-se trupeşte din fiică ce nu ştie de bărbat, tot se ridică deasupra comparaţiei, fiindcă zice: «frumos ca nimeni altul între fiii oamenilor» (Ps. 44, 3). Nu a zis «mai frumos», ci doar «frumos», ca să nu compare cele de necomparat, adică pe oamenii obişnuiţi cu firea cea deopotrivă dumnezeirii.

3. «Te-a tuns pe Tine, Dumnezeul - zice - , Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi» (Ps. 44, 9). Acelaşi este şi Dumnezeu şi om desăvârşit; Acelaşi este şi cel ce unge şi Cel ce primeşte ungerea. Pentru că zice: «Te-a uns pe Tine, Dumnezeul, Dumnezeul Tău»; căci Cuvântul Cel din Dumnezeu Tatăl se unge ca om. Şi se unge cu Duhul Cel de o veşnicie şi de o fiinţa cu El, fiindcă acesta este undelemnul bucuriei. De aceea, şi El Însuşi, iarăşi, este Dumnezeu, şi dumnezeiasca ungere, şi Cel ce unge. Căci chiar dacă se unge un om, ca Dumnezeu care însă în Sine izvorul ungerii. De aceea, şi văzătorul acela minunat a văzut şi prezis ca pe părtaşi ai lui pe toţi cei de la Dumnezeu unşi. Fiindcă numai a lui Dumnezeu este a nu se împărtăşi, ci doar a fi împărtăşit şi a avea părtaşi pe cei ce se bucură în Duhul. Aşa este Cel născut acum în peşteră sărăcăcioasă şi lăudat de noi ca prunc aflat în iesle.

4. Fiindcă Cel care pe toate dintru nefiinţă le aduce, pe cele pământeşti şi pe cele cereşti, văzând făpturile Sale cele raţionale făcute de nimic, prin momeala măririi, Se dăruieşte acestora pe Sine, faţă de Care nimic nu este mai mare, nici egal, nici pe aproape, şi Se rânduieşte spre împărtăşire celor ce voiesc, ca de acum înainte să avem folos neprimejduit în râvnirea a ceva mai bun, pentru care la început ne-am aflat în fundul primejdiei, şi ca fiecare dintre noi, care râvneşte să devină Dumnezeu, nu numai neosândit să fie, ci dorinţa să şi-o împlinească. Dezleagă, deci, în chip minunat pricina căderilor de la început, care a fost vederea măririi şi a micşorării dintre cele ce erau şi pizma şi momeala din ea, şi certurile cele văzute şi cele nevăzute. Căci vrând începătorul răului niciunuia dintre îngeri să fie mai prejos, şi să se asemene în măreţie cu Însuşi Creatorul, întâiul a suferit grozava cădere, neavând premergător (Lc. 10, 18). Apoi, umplut de pizmă şi aruncând mreaja, şi pe Adam l-a atras în adâncul iadului, cu aceeaşi momeală, pricinuind acestuia de netămăduit căderea şi având nevoie pentru vindecare de prezenţa ultimă a lui Dumnezeu, cea pe care o sărbătorim acum, iar căderea sa făcându-o cu totul de nevindecat, ca unul care nu prin părtăşie a dobândit mărire, ci prin răutatea sa, devenind şi plinătate a răutăţii şi clor ce voiesc înaintestătător spre părtăşie la rău.

5. Binevoind, aşadar, Dumnezeu să dezlege desăvârşit pricina mândriei, care a surpat făpturile Sale raţionale, uneşte lumea Sieşi. Şi fiindcă El este egal şi de aceeaşi cinste cu Sine după fire, face şi făptura egală şi de aceeaşi cinste cu Sine după har. Şi cum face aceasta? Însuşi Dumnezeu-Cuvântul, Cel din Dumnezeu, golindu-Se pe Sine negrăit şi coborând dintru înălţime până înăuntru cele mai de jos ale omenirii şi legându-o pe aceasta de nedezlegat Sieşi şi smerindu-Se şi sărăcind asemenea nouă, pe cele de jos le-a ridicat sus. Mai mult chiar, a împreunat cele două într-unul, amestecând omenirea dumnezeirii, şi aşa a arătat la toţi smerenia, ca drumul care duce către sus, înfăţişându-Se astăzi pe Sine paradigmă oamenilor şi îngerilor sfinţi.

6. Întru aceasta îngerii au luat acum nestricăciunea, învăţând din lucrarea Stăpânului că drumul măririi şi al asemănării cu Acesta nu este înălţarea, ci smerenia; întru aceasta oamenii au îndreptarea grabnică, cunoscând smerenia ca drum al însănătoşirii. Întru aceasta începătorul răutăţii, fiind înălţarea însăşi, în timp ce mai înainte i se părea a sta cumva şi a fi ceva, ca unul ce pe unii îi robise şi îi dărâmase cu momeala înălţării, iar pe alţii nădăjduia să îi biruiască prin necunoştinţă, a fost cu totul ruşinat şi doborât şi i s-a văzut bine şi descoperit jocul de cei pe care altădată îi amăgise rău. Şi acum, născându-se Hristos, este călcat de cei care mai înainte stăteau sub picioarele lui, nemaigândindu-se acum la cele înalte aşa cum îi îndemna acest înveninat, ci adăugându-se drumului celor smeriţi, pe care l-a arătat cu fapte Mântuitorul, şi care prin smerenie dobândesc înălţarea cea mai presus de lume.

7. De aceea, Cel ce şade pe Heruvimi, Dumnezeu, prunc se aduce astăzi pe pământ.; Cel a Căruia nu numai firea, dar nici strălucirea slavei Sale nu poate fi văzută în faţă de către Serafimii cei cu câte şase aripi, drept care cu aripile ochii îşi acoperă, se lasă sub simţuri şi se face văzut ochilor trupeşti, făcut trup; Cel ce mărgineşte toate şi de nimeni mărginit se încape într-o iesle încropită şi mică; Cel ce toate le stăpâneşte şi le ţine în mâna Sa este înfăşat în scutece mici şi ţinut în legături obişnuite; Cel ce are bogăţia comorilor celor nedeşertate se supune de bunăvoie unei aşa sărăcii, încât nici loc să nu-şi găsească în stanişte, drept care şi intră smerit în peşteră şi în acestea se naşte Cel născut din Tatăl fără de timp, fără de patimă şi fără de început. Şi prin Naştere (o, minune!) nu numai firea cea de jos o îmbracă Cel de o fire cu Tatăl Cel de Sus, şi nu numai că se supune sărăciei ultime născându-se în peşteră umilă, dar şi condamnarea cea josnică a firii noastre o primeşte de la bun început, încă în pântece fiind, căci se înregistrează şi se înscrie dimpreună cu robii, în fire Stăpânul tuturor fiind (Lc. 2, 4-6), făcând neîndoielnic robia cu nimic mai de necinste decât stăpânia, şi, mai mult chiar, arătând pe robi mai de cinste decât stăpânul de jos de atunci, dacă înţelegeau şi se supuneau măreţiei harului; căci cel ce părea a fi stăpân pământului atunci nu intrase la numărătoare împreună cu Împăratul cerurilor, ci doar cei de sub mâna sa. Nu s-a numărat acestora împăratul pământesc de atunci, ci Cel ceresc.

8. Într-unul din psalmi, David, aflat acum părinte dumnezeiesc pentru Cel care Se naşte din seminţia lui, Îi cântă Lui Dumnezeu: «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi mă voi învăţa poruncile Tale» (Ps. 118, 73). Ce vrea să spună aceasta? Că numai a Ziditorului este a da adevărata înţelepciune. Cel ce s-a înţelepţit şi s-a lămurit de cinstea pe care a primit-o firea noastră de la Dumnezeu, prin a fi fost zidită de mâinile Sale şi după chipul Său, venind la vederea iubirii Sale de oameni aleargă la Acesta şi se va supune şi va învăţa poruncile Lui. Şi cu atât mai mult, însă, va face acest lucru dacă va pricepe, după putinţă, taina aceasta mare a replăsmuirii şi a ridicării noastre. Căci Cel care pe toate celelalte le-a adus la iveală numai prin cuvânt, a făcut firea noastră din pământ cu Însăşi mâna Sa, i-a suflat viaţă de la Sine şi a lăsat-o pe aceasta să se cârmuiască prin propriile sale raţiuni şi după voia sa, căci era plăsmuită raţională şi având stăpânirea de sine. Însingurându-se, însă, înşelată la sfatul celui rău şi neputând face faţă împotrivirilor, nu a ţinut cele ale firii, ci a alunecat către cele potrivnice firii. De aceea, acum, nu numai o plăsmuieşte din nou în chip minunat, cu mâna Sa, dar o şi ţine la Sine, nu numai luând-o şi ridicându-o din cădere, ci în chip negrăit îmbrăcându-Se şi împreunându-Se de nedespărţit cu aceasta, S-a născut deopotrivă Dumnezeu şi om. S-a născut din femeie ca să ridice chiar firea aceea pe care a plăsmui-o strămoşilor, dar din Fecioară, pentru a-l aşeza pe om nou.

9. Căci dacă ar fi fost din sămânţă, nu ar fi fost om nou, nici nu ar fi putut, fiind din tabăra cea veche şi moştenitor vinei aceleia, să primească în sine plinătatea dumnezeirii neştirbite şi să devină izvor nesecat de sfinţenie; aşa, nu numai că nu ar fi avut avuţia puterii în care să spele molima păcatului strămoşilor acelora, dar nici urmaşilor lor nu le-ar fi ajuns pentru sfinţire. Căci după cum nu va ajunge apa dintr-un vas, fie şi cel mai mare, la nesfârşit spre băutură unui oraş, ci are nevoie de a aduce în el izvorul, care niciodată va putea fi pus în mâinile duşmanilor însetaţi, aşa nu putea fi de ajuns spre sfinţire continuă tuturor nici om, nici înger sfânt, care a dobândit sfinţenia prin părtăşia harului. Făpturii îi trebuia cişmea care să aibă izvorul într-însa şi aşa cei care se apropie şi se adapă din ea să rămână nerăpuşi de cei care atacă slăbiciunile şi lipsurile sădite în ea. De aceea, nici înger, nici om, ci Însuşi Domnul a venit şi ne-a izbăvit făcându-Se pentru noi om asemenea nouă şi rămânând Dumnezeu neschimbat şi zidind acum Noul Ierusalim şi ridicându-şi locaş din pietre vii şi împreună adunându-ne Biserică sfântă şi obştească, aşezată la temelia ei, care este Hristos, isvorul neistovit al harului. Căci viaţa desăvârşită şi împărătească şi veşnică, atotînţeleapta şi atotputernica fire se uneşte cu cea înşelată din nesocotinţă şi prin înşelăciune robită celui rău şi în adâncurile iadului aflată din lipsirea vieţii dumnezeieşti, pentru a-i aduce acesteia înţelepciunea şi puterea şi slobozenia şi viaţa necurmată.

10. Vedeţi şi semnele negrăitei împreunări şi folosul revărsat imediat din aceasta şi peste cei ce se aflau în depărtare. Steaua mergea împreună cu magii, oprindu-se când aceştia poposeau şi înaintând cu aceştia când porneau, şi mai mult chiar, aceasta îi trăgea şi îi chema la drum, ca şi căpetenie şi călăuză a călătoriei lor; pornind ei la drum, sărea să-i conducă, iar când firea îşi odihneau, se supunea ea acelora şi rămânea şi ea pe loc, ca nu cumva lipsind să-i întristeze pe ei cu absenţa şi să pară a lăsa călăuzirea nedesăvârşită; căci nu puţin îi întristase ascunzându-se de dânşii pe când se apropiau de Ierusalim.

11. De ce s-a ascuns, aşadar, când au ajuns acolo? Ca prin întrebare să-i facă propovăduitori nebănuiţi ai lui Hristos, care atunci se năştea după trup. Şi fiindcă cereau să afle de la iudei unde se naşte Hristos după profeţiile sfinte i-a părăsit pe ei dumnezeiasca stea, învăţându-ne pe noi a nu mai căuta să aflăm cele ale legii şi ale profeţiilor de la Iudei, ci a urma învăţăturii celei din ceruri, ca să nu cădem din revărsarea luminii şi a harului de sus. Când au ieşit, iarăşi s-a arătat acestora din locul ei, ca să-i bucure şi să-i conducă mergând înainte, «până ce a venit şi a stat deasupra unde era pruncul» (Mt. 2, 9), închinându-se şi ea împreună cu dânşii acestui prunc pământesc şi ceresc. Şi aceasta i-a dus pe ei mai întâi, ca dar la naştere, lui Dumnezeu, care Se naşte pe pământ, şi prin aceştia întregul neam al asirienilor, după spusa Isaiei: «Şi în zilele acelea asirienii vor fi primul popor la Dumnezeu, şi după aceştia egiptenii şi al treilea Israel» (Isaia 19, 1 şi urm.), după cum vedem că se întâmplă acum. Căci închinării magilor a urmat îndată fuga în Egipt, prin care şi pe aceştia i-a scăpat de idoli şi, după întoarcerea din ea, s-a ales din Israel poporul vrednic de dezmierdarea lui Dumnezeu.

12. Şi acestea au fost anunţate de Isaia vădit dinainte. Magii înşişi s-au închinat aducând «aur, tămâie şi smirnă» (Mt. 2, 11) Celui care prin moartea Sa, a cărei semn era smirna, ne-a dăruit nouă viaţă dumnezeiască, a cărei chip era tămâia, şi dumnezeiasca strălucire şi împărăţie, pe care o închipuia aurul adus Celui ce dăruieşte mărirea veşnică. Pentru Cel ce se naşte astăzi şi păstorii intră dimpreună cu îngerii în acelaşi cor şi înalţă aceeaşi cântare şi intonează aceeaşi melodie; nu îngerii iau în mâini fluierele păstoreşti, ci, învăluiţi în lumina îngerilor, păstorii s-au aflat în mijlocul oştirii cereşti, învăţându-se de la îngeri imnul ceresc, sau chiar ceresc şi pământesc deopotrivă. Fiindcă zic «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ». Căci acum are tron pământul Cel ce sălăşluieşte întru cei de Sus şi stăpâneşte înălţimile cerurilor, şi este slăvit pe acesta la fel ca şi acolo, atât de sfinţii cât şi de îngerii Lui.

13. Dar care este cauza acestei doxologii comune, a îngerilor şi a oamenilor, şi care este această atât de lăudată de către păstori şi de către toţi oamenii şi atât de îmbucurătoare veste? Căci zice: «Iată, vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul». Care este aceasta, deci, şi care bucuria lumii lumii întregi? Ascultă sfârşitul cântării vestirii celei bune şi vei înţelege: «pace», zice, «între oameni bună voire». Căci Dumnezeu Cel mâniat din pricina neamului oamenilor, pe care i-a şi supus la urgii înfricoşătoare, vine în trup ca să dăruiască acestora pacea Sa şi să-i împace pe ei cu Tatăl Cel de Sus. Iată, S-a născut nu nouă îngerilor zice, chiar dacă văzându-L acum pe pământ Îl mărim ca şi în cer, ci vouă oamenilor; adică pentru voi şi în chipul vostru s-a născut Mântuitor, Hristos Domnul, în oraşul lui David.

14. Ce însă vrea să spună bunăvoirea lui Dumnezeu de lângă pace? Căci zice: «pace, întru oameni bunăvoire». Şi în alte dăţi, mai înainte, a dat pilde de pace faţă de oameni, căci şi lui Moise «îi vorbeşte precum ar vorbi cineva cu prietenul său» (Ieş. 33, 11) şi pe David l-a aflat după inima Lui (Ps. 88, 20) şi chiar întregului neam al iudeilor i-a dat semne de pace, coborând pentru ei în munte şi vorbindu-le prin foc şi prin nor (Deut. 4, 10 şi urm.), dar nu după bunăvoire. Căci bunăvoirea este ceea ce este bineplăcut în sine şi predecesor a lui Dumnezeu şi voire desăvârşită. Pentru aceasta, după cum Dumnezeu pe mulţi i-a numit fii, dar Unul este «întru Care a binevoit» (Mt. 3, 17), tot aşa, în multe dăţi a dat pacea Sa, dar una este cea care are şi bunăvoirea Lui cu sine: cea care prin întruparea Domnului nostru Iisus Hristos s-a dat, ca desăvârşită şi neclintită, întregului neam şi tuturor celor care o voiesc.

15. Să păstră noi această pace, fraţilor, cu toată puterea, căci aceasta am primit-o ca moştenire de la Cel care Se naşte acum, Mântuitorul nostru, şi care ne-a dat nouă Duhul înfierii, prin care devenim moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos (Rom. 8, 17). Să ne împăciuim, deci, cu Dumnezeu, făcând cele bineplăcute Lui (Filip. 4, 18), săvârşind cele drepte, «stăruind în cereri şi rugăciuni» (Fapte 1, 14), «lăudând şi cântând în inimile noastre» (Efes. 5, 19), şi nu numai cu buzele; să ne împăciuim cu noi înşine supunând trupul duhului şi alegând purtarea cea după conştiinţă şi având lumea cugetelor cea dinlăuntrul nostru umblând frumos şi cuviincios; căci aşa vom distruge cu adevărat şi războiul cel aflat în noi înşine; să ne împăciuim cu ceilalţi «îngăduindu-ne şi iertându-ne unii pe alţii, dacă are cineva vreo pricină împotriva cuiva, după cum şi Hristos ne-a iertat pe noi» (Col. 3, 13), şi milă faţă de ceilalţi din dragostea de aproapele arătând, după cum şi Hristos S-a milostivit numai din dragoste faţă de noi şi pentru noi a coborât până la noi. Aşadar, ridicaţi prin ajutorul şi harul Acestuia din căderea păcatului, şi subţiaţi prin câştigarea virtuţilor, «vom avea cetate în ceruri» (Filip. 3, 20), de unde ca fii ai Tatălui ceresc, aşteptăm şi nădejdea, izbăvirea de stricăciune (Rom. 8, 23) şi îndulcirea de bunătăţile cele veşnice din ceruri.

16. Fie ca toţi să avem parte de aceasta la arătarea în slavă şi la venirea cea viitoare a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I Se cuvine slava în veci. Amin.

traducere de pr. Maricel Popa

traducerea din Sfântul Grigorie Palama, Opere complete, Omilii, în seria EPE, vol. 11, Tesalonic, 1986

a apărut în periodicul Vestitorul Ortodoxiei nr. 216-217, 1 ianuarie 1999

Icoane pe sticlă

2009-12-31T11:44:00.006+02:00

Floriile - Intrarea în Ierusalim, icoană pe sticlă, 38x43 cm pictată de Mihai Macri

Cina cea de taină, icoană pe sticlă, 38,5x43,5 cm pictată de Mihai Macri

Închinarea Sfintei Cruci, icoană pe sticlă, 38x43 cm pictată de Mihai Macri

Icoanele pe sticlă îmi sunt foarte apropiate. Poate şi pentru că prima icoană pe care am primit-o, demult de tot, prin 1978, şi care a fost singura mea icoană mulţi ani era una pictată pe sticlă de un monah de la Mănăstirea Sâmbăta.

Cele făcute cu bună rânduială nu cred că sunt cu nimic mai prejos decât cele pictate pe lemn. Au căldură şi sinceritate. Aşa cum trebuie să fie relaţia noastră cu Dumnezeu. Şi cu cei pe care îi întâlnim.

România - Cinci preludii ale secolului XXI

2009-12-23T22:28:00.017+02:00

un film document realizat de Eugen Leahu

Crăciunul anului 1999.
Mircea Diaconu, Ilie Bădescu, Virgil Cândea, Ştefan Câlţia şi Alexandru Paleologu vorbesc colidătorilor de la ASCOR despre tradiţie.

Filmul a fost realizat în anul 2000. Filmările au fost făcute în 1999 şi în 1989.

.

Libertatea în Biserică după 20 de ani

2009-12-22T10:49:00.026+02:00

O emisiune radiofonică cu pr. prof. dr. Constantin Coman (Bucureşti), lect. univ. dr. Ionel Ungureanu (Craiova), drd. Mircea Platon (Ohio), lect. univ. dr. Radu Preda (Cluj)

Emisiunea realizată de Cristian Curte a fost difuzată în 20 decembrie 2009 la Radio Romania.
imaginea: Iisus Hristos Pantokrator - Mănăstirea Hurezi

Biserica de lemn din Păuşa, Sălaj

2009-12-14T10:07:00.008+02:00

.
Se apropie Crăciunul. Să avem inima bună.

fotografii realizate de Ţetcu Mircea Rareş pentru wikipedia.org
.
.

Conacul Cornoiu din incinta Muzeului satului de la Curtişoara, jud. Gorj

2009-12-05T23:30:00.008+02:00

pentru o vizualizare mai bună da-ţi clic pe imagine

fotografie realizată de Costin Pătraşcu şi preluată de pe ART .

Cula Cornoiu din incinta Muzeului satului de la Curtişoara, jud. Gorj

2009-11-30T15:20:00.011+02:00

imagini:

Claudiu Pătraşcu (ART - Arhitectura Tradiţională Românescă), Igloo, Pierre Bortnowski

Casă de târgoveţ, Calea Şerban Vodă 33, Bucureşti (1790-1800)

2009-11-24T21:37:00.006+02:00

Fresce realizate în cadrul Atelierului internaţional de pictură bisericească al Grupului EIKONA - Iaşi 16-19 noiembrie 2009

2009-11-23T10:04:00.002+02:00

.
Grigore Popescu (România), Îngerul ducând pe Sf. Ioan în pustie

Mihai Coman (România), Pilda fiului risipitor

Todor Mitrovic (Serbia), Proorocul Moise

Mai multe imagini din timpul desfăşurării Atelierului pe parcursul celor tei zile găsiţi dând clic aici.

imagini realizate de Mihai Coman
(pentru o vizualizare mai bună daţi clic
pe imaginile care se derulează)

Ziua a III-a a Atelierului internaţional de pictură bisericească al Grupului EIKONA - Iaşi, 16-19 noiembrie 2009

2009-11-23T02:24:00.011+02:00

IPS Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei împreună cu organizatorii şi participanţii la Atelierul internaţional de pictură bisericească - Iaşi, noiembrie 2009

În cea de a treia zi a Atelierului a participat şi maestrul Grigore Popescu care a pictat Îngerul ducând pe Sf. Ioan în pustie.

Imaginile frescelor realizate în cadrul Atelierul internaţional de pictură bisericească - Iaşi, noiembrie 2009 le găsiţi dând clic aici .

imagini realizate de Mihai Coman
(pentru o vizualizare mai bună daţi clic
pe imaginile care se derulează)

Căutaţi postările cu eticheta pictură bisericească.

Ziua a II-a a Atelierului internaţional de pictură bisericească al Grupului EIKONA - Iaşi, 16-19 noiembrie 2009

2009-11-18T20:09:00.019+02:00

imagini realizate de Mihai Coman

(pentru o vizualizare mai bună daţi clic

pe imaginile care se derulează)

Căutaţi postările cu eticheta pictură bisericească.